Ce s-a văzut pe cerul de deasupra Kievului. Oamenii, plini de speranţă, e chiar emoţionant. Foto

Andra Daoud 26.02.2022, 18:28
Ce s-a văzut pe cerul de deasupra Kievului. Oamenii, plini de speranţă, e chiar emoţionant. Foto

În timp ce atacurile rusești asupra Ucrainei continuă, oamenii care se află față în față cu războiul încearcă să își păstreze speranța și credința. Astăzi, pe cerul Kievului s-a văzut ceva ce oamenii au interpretat drept un semn divin. Imaginea a făcut înconjurul internetului și i-a emoționt profund pe cei care au văzut-o. Despre ce este vorba și cum au descifrat ucrainenii mesajul.

Ce s-a văzut pe cerul de deasupra Kievului

Kievul se află sub asediu, după ce atacurile armatei rusești au continuat în capitala Ucrainei, în a treia zi de război. O parte dintre ucraineni au ales să plece din calea războiului, însă cei mai mulți nu și-au părăsit casele și încearcă să rămână optimiști că lucrurile vor reveni la normal curând.

O fotografie făcută sâmbătă în Kiev a circulat intens pe rețele sociale și le-a dat speranță oamenilor din Ucraina. Pe cerul senin de deasupra capitelei Ucrainei se pot vedea câțiva nori cu o formă pe care mulți oameni au asemănat-o cu un înger cu aripile întinse.

Printre comentariile care au însoțit imaginea distribuită intens în mediul online sunt multe precizări cu privire la faptul că Arhanghelul Mihail este protectorul spiritual al orașului Kiev, iar simbolul apărut pe cer ar fi o întruchipare a sa.

Ce s-a văzut pe cerul de deasupra Kievului. Oamenii, plini de speranţă, e chiar emoţionant. Foto
Imaginea a făcut înconjurul internetului sâmbătă

Kievul, sub interdicție de circulație

Rusia a continuat ofensiva asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar și sâmbătă, capitala fiind vizată în mod special. Un bloc de locuințe din centrul Kievului a fost bombardat, iar primarul Vitali Kliciko a anunțat că este stare de asediu și că este interzisă circulația pe stradă. Oricine se află în afara locuinței între orele 17:00 și 8:00 dimineața va fi considerat inamic, a anunțat primarul.

Metroul capitalei ucrainene a fost transformat în loc de refugiu pentru ucraineni și nu își va mai îndeplini funcția de transport. În același timp, președintele țării, Volodimir Zelenski, a refuzat propunerea Statelor Unite de a fi evacuat și a transmis că Ucraina va continua să se apere.

Bună dimineața, ucraineni! Acum au apărut o mulțime de informații false, cum că aș fi cerut armatei să depună armele și că ar fi în curs evacuarea capitalei. Sunt aici, nu vom depune arme. Ne vom apăra statul. Pentru că arma noastră este adevărul nostru, adevărul nostru este că este pământul nostru, țara noastră, copiii noștri. Și noi vom apăra toate acestea. Trăiască Ucraina!”, a transmis Volodimir Zelenski, prin intermediul Twitter-ului.

Imaginile cu atacuri din capitala Ucrainei au circulat intens în spațiul public, însă de departe cele mai puternice au fost cele în care o rachetă a lovit un bloc de locuințe din centrul orașului Kiev.

 

Urmăriți Impact.ro și pe