VIDEO

Ce riscă U Cluj după bannerele afișate la meciul cu Sepsi. Au făcut referire și la momente din istoria României și a Ungariei

Gabriel Peneș 23.08.2022, 13:17

Ce riscă U Cluj după bannerele afișate la meciul cu Sepsi. Partida din cadrul etapei a 6-a a Superligii de pe Cluj Arena a fost oprită timp de 10 minute de arbitrul Sebastian Colțescu. Motivul l-au reprezentat pancartele uriașe afișate de ultrașii „șepcilor roșii”, ce conțineau formulări xenofobe și rasiste la adresa maghiarilor, precum și scandările fanilor cu aceeași conotație. Echipa clujeană riscă o pedeapsă exemplară din partea FRF și nu numai.

Ce riscă U Cluj după bannerele afișate la meciul cu Sepsi

Ce riscă U Cluj după bannerele afișate la meciul cu Sepsi. În minutul 25 al partidei dintre cele două echipe din cadrul etapei a 6-a a Superligii, „centralul” Sebastian Colțescu a întrerupt partida. Motivul l-a reprezentat scandările xenofobe ale galeriei gazdelor la adresa Ungariei. În plus, în tribune au fost desfășurate bannere uriașe ce conțineau mesaje cu aceeași tentă.

Partida a fost reluată după 10 minute, dar a fost în continuare în pericol să fie chiar suspendată.

„Când am ieşit pe teren, arbitrul le-a spus jucătorilor că dacă vor continua scandările, oprește meciul de tot. Eu i-am zis secundului meu că meciul ăsta nu o să se termine pe teren”, a spus Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Sepsi, la finalul meciului încheiat cu victoria echipei sale, 1-0, conform digisport.ro.

Ce riscă U Cluj după bannerele afișate la meciul cu Sepsi. Au făcut referire și la momente din istoria României și a Ungariei
Bannerele afișate de galeria clujeană au făcut referire la două momente importante din istoria Ungariei și a României

Au făcut referire și la momente din istoria României și a Ungariei

Galeria „șepcilor roșii” este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dure, pătimașe și naționaliste din țară. Pe bannerele ce au fost desfășurate în tribune se puteau citi mesaje ce făceau referire la istoria Ungariei și a României, dar cu tentă vădit xenofobă

„4 iunie 1920. 4 august 1919. Ținutul Secuiesc nu există”, “Cum visul Ungariei Mari și al Ținutului Secuiesc trebuie spulberat din fașă / Așa și echipele hortyste Sepsi, Ciuc și Odorhei eliminate de pe-a fotbalului hartă”, “Investițiile guvernului maghiar în sportul românesc sunt lipsite de interese ascunse… acestea fiind evidente!”, au fost mesajele afișate de suporterii echipei clujene.

În momentul în care fotbaliștii celor două echipe erau la cabine, ultrașii Universității Cluj au început să fredoneze „Deșteaptă-te, române!”, imnul României. Mesajul afișat de suporterii clujeni vizează două date importante din istoricul animozităților româno-ungare: 4 iunie 1920, semnarea Tratatului de la Trianon și 4 august 1919, ziua în care Budapesta a fost ocupată de către armata română.

Ce înseamnă datele afișate pe pancartele galeriei „șepcilor roșii!

După încheierea Primului Război Mondial, în noiembrie 1918, în Ungaria a avut loc o revoluție comunistă condusă de Bela Kun. Acesta, ca ministru de interne și de război în guvernul Sandor Garbay, a fost șeful „de facto” a ceea ce s-a numit „Republica Ungară a Sfaturilor” sau „Republica celor 133 de zile”. Kun dorea chiar să unească Ungaria cu Rusia bolșevică.

Fără a mai cere permisiunea puterilor aliate, România a trimis armata pentru a înăbuși pericolul creării unui stat comunist în centrul Europei. Militarii români au intrat în Budapesta pe 4 august 1919, guvernând capitala maghiară vreme de trei luni.

Tratatul de la Trianon a fost semnat pe data de 4 iunie 1920, când Transilvania și Banatul reveneau României. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate inclusiv România și Ungaria. Tot atunci s-au stabilit și frontierele noului stat Ungaria, după prăbușirea monarhiei Austro-Ungare. Naționaliștii unguri numesc adesea acest document „Dictatul de la Trianon”.

Universitatea Cluj riscă suspendarea terenului pentru următorul meci de pe teren propriu în Liga 1, dar și o amendă considerabilă din partea Comisiilor FRF. În plus, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se poate autosesiza în acest caz pentru a aplica sancțiuni separate.

Sursa foto: Facebook/FC Universitatea Cluj

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....