Ce o enervează pe Andreea Bănică la soțul său. Vedeta a spus-o clar, după ani de relație. „Nu îmi plac”

Andra Daoud 17.06.2022, 08:47

Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, formează un cuplu din perioada liceului și au împreună doi copii. În ciuda faptului că sunt împreună de atâta timp și se cunosc atât de bine unul pe celălalt, vedeta recunoște că mai sunt lucruri care o irită în legătură cu soțul ei și că încearcă să le corecteze. Recent, a vorbit despre cum alege partenerul ei cadourile și ce nu îi place deloc să primească.

Lucrul care o enervează pe Andreea Bănică la soțul ei

Se spune că bărbații nu se pricep la cumpărat cadouri nici după ani de relație, iar mulți domni confirmă acest lucru. Andreea Bănică recunoaște că este o femeie pretențioasă și că nu îi place orice primește, așa că de cele mai multe ori este nevoie să îi spună exact soțului ei ce cadou își dorește, pentru a se asigura că nu primește un dar neinspirat.

A experimentat însă acest lucru, mai ales în primii ani de relație, când a primit de la soțul ei piese de lenjerie intimă pe care nu le-a purtat niciodată. Cântăreața a declarat că i-a spus soțului ei să nu îi mai cumpere așa ceva, iar el s-a conformat.

„Da, am și acum o pereche de bikini. Îi am în dressing și mereu când deschid dulăpiorul și văd toate perechile de bikini, mă uit la ei cu speranța că îi voi purta vreodată, dar nu! I-am spus: ‘Te rog frumos să nu îmi mai iei niciodată bikini!’, de atunci nu mi-a mai luat. Nu mai are voie să îmi facă cadouri care nu îmi plac!”, a spus Andreea Bănică, într-un interviu pentru Viva!

Ce o enerveaza pe Andreea Banica la sotul sau. Vedeta a spus-o clar, dupa ani de relatie
Andreea Banica si Lucian Mitrea

A primit recent cadoul perfect

Pe de altă parte, vedeta a primit de curând un cadou la care visa de câțiva ani. Andreea Bănică și-a convins soțul să îi cumpere o mașină pe care și-o dorea de ceva timp, iar el s-a conformat. Cântăreața a primit mașina chiar de 1 iunie, cu trei săptămâni înainte de ziua ei de naștere.

„Este o mașină pe care mi-am dorit-o. De vreo 2-3 ani tot îl băteam la cap pe Lucian. Voiam o mașină pentru la mare, la Eforie, la plajă, o mașină pe care să o umplu de nisip, cu care să merg peste tot. Mi-am luat o mașină foarte mișto. Bine, nu voia el, nici acum nu ar fi vrut, dar nu a avut ce face, e la cerere și ofertă. El îmi face cadourile pe care mi le doresc, eu îi trimit linkuri cu diverse lucruri și el atunci ia aminte. Și când vine câte o ocazie așa sau chiar fără ocazie, îmi face cadoul respectiv”, a mai spus vedeta, în cadrul aceluiași interviu.

Andreea Bănică și Lucian Mitrea își împart activitatea între București și Eforie Nord, stațiunea unde au ales să își deschidă un hotel. Cei doi au investit în afacerea de la malul mării în timpul pandemiei, iar hotelul de lux este gata acum și urmează să fie inaugurat. Deocamdată nu se știe când va putea primi turiștii, însă Andreea Bănică și-a anunțat fanii că urmează o surpriză de proporții, cel mai probabil referindu-se la inaugurarea unității de cazare.

Urmăriți Impact.ro și pe