Ce nu suporţi în funcţie de zodie. Horoscopul care îţi dezvăluie toate secretele

Andra Daoud 27.07.2022, 09:13
Ce nu suporţi în funcţie de zodie. Horoscopul care îţi dezvăluie toate secretele

Fiecare zodie are propriile calități, defecte, obiceiuri și preferințe. În timp ce pe unii nativi îi irită anumite lucruri, pentru alții ele sunt perfect normale. Fiecare individ este diferit, însă cei care au aceeași zodie împărtășesc unele caracteristici comune. Ce îi enervează pe nativi și ce nu suportă fiecare zodie în parte.

Ce lucruri nu suporți, în funcție de zodie

Astrologii au identificat, de-a lungul timpului, câteva trăsături comune pentru nativii care fac parte din aceeași zodie. Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse” de la Antena 3, lucrurile pe care nu le suportă fiecare nativ în parte.

Berbec

Îi place să fie mereu activ și nu suportă lenea sau statul degeaba. Această zodie are mereu un program bine stabilit și muncește constant. „Nu sunt cei care dorm pe ei. Sunt oameni care agonisesc. Te taxează”, a explicat numerologul.

Taur

Acești nativi urăsc schimbările de rutină și nu le place să fie scoși din obiceiurile lor. Nu le plac schimbările, sunt consecvenți și se mulțumesc cu ce au. Taurii au nevoie de un grup constant de prieteni și devin nervoși când apare ceva neprevăzut.

Gemeni

Gemenii sunt activi pe toate planurile și mereu fac câte ceva. Sunt veseli și nu le place să se plictisească, caută mereu ceva de făcut pentru a-și umple timpul.

Rac

„Familia şi locuinţa sunt prioritare. Dacă le strici intimitatea, nu e bine. Ei au nevoie de spaţiul lor. Dacă vii ca un intrus şi te bagi în viaţa unui Rac, nu e bine. Să nu stai prea mult în casa unui Rac. Pot fi foarte ospitalieri, dar şi foarte acizi.”, a explicat Mihai Voropchievici.

Leu

Leii nu suportă tăcerea, iar dacă vrei să îi enervezi, mergi la ei și uită-te în ochii lor fără să le spui nimic. Le place armonia în viață, vor atenție și sunt foarte energici și curajoși.

Fecioară

Această zodie se remarcă prin bunătate și răbdare și îi place să fie înconjurată de oameni plăcuți. Vrea alături persoane educate, bine-crescute și nu îi plac răutățile de niciun fel. Oamenii răutăciuși nu au ce căuta în viața Fecioarelor.

Ce nu suporti in functie de zodie. Horoscopul care iti dezvaluie toate secretele
Ce nu suporti in functie de zodie

Balanță

„Balanţele sunt cele mai critice atunci când găsesc persoane lipsite de competenţă. Sunt critici. Preferă să muncească pentru a-i arăta şi altuia. Sunt foarte organizaţi şi asta cer şi ei. Au sete de cunoaştere.”, a mai explicat numerologul.

Scorpion

Scorpionii urăsc minciuna și îi pun tot timpul la respect pe cei care sunt mincinoși. Pentru ei, arma cea mai bună este sinceritatea, în orice situație.

Săgetător

Acești nativi urăsc rutina și, la fel ca Berbecii, vor acțiune. Iubesc aventura și le place să descopere tot timpul lucruri noi, nu pot sta locului și sunt mereu în căutarea unui element de noutate. Devin nervoși dacă intervine rutina.

Capricorn

„Capricornii se disting de toate zodiile. Nu suportă lipicioşii. Cei care vin cu linguşeli. Sunt foarte duri. Nu au nevoie de oamenii care oferă prea multă atenţie. Dragostea trebuie să fie cu măsură, şi atunci doar când vrea el. El e dispus la muncă. Nu are timp de dragoste.”, a spus Mihai Voropchievici.

Vărsător

Acești nativi sunt utopici, dar foarte inteligenți. Nu pot accepta oamenii ignoranți, pe cei care în sâcâie. Sunt cele mai calme persoane din lume dacă nu au în față pe cineva care îi provoacă.

Pești

Peștii nu suportă critica. Se află tot timpul în poziție defensivă, atunci când cineva începe să îi critice. Dacă faci acest lucru, ai încheiat prietenia cu ei.

 

Urmăriți Impact.ro și pe