Ce nu şi-a dorit Ion Dichiseanu ca fiica lui, Ioana, să devină. „Voia să mă ţină departe de asta”

Andra Daoud 22.05.2022, 19:24

A trecut un an de la moartea lui Ion Dichiseanu, dar nu trece o zi fără ca fiica sa, Ioana, să se gândească la el. Merge săptămânal la cimitir pentru a-i aprinde o lumânare și încearcă, alături de mama sa, să ducă mai departe proiectele pe care regretatul actor nu a mai reușit să le încheie. Ioana a povestit recent că tatăl ei nu și-a dorit nicio clipă ca ea să devină artistă, ci i-ar fi plăcut să urmeze o cu totul altă carieră.

Ce meserie și-ar fi dorit Ion Dichiseanu să aibă fiica lui

La un an de la moartea lui Ion Dichiseanu, fiica lui, Ioana, a făcut dezvăluiri emoționante, în cadrul podcastului Laviniei Şandru Greentube România.. A vorbit despre regretatul său tată, despre relația dintre părinții ei, dar și despre meseria pe care actorul și-ar fi dorit ca fiica lui să o aibă.

Surprinzător sau nu, Ion Dichiseanu nu și-a dorit nicio clipă ca Ioana să îi calce pe urme. Dichi, așa cum îi spuneau apropiații, nu voia ca fiica sa să intre în lumina reflectoarelor, ci își imagina un alt viitor pentru ea.

„Nu, nu și-a dorit. Voia să mă țină, culmea, cât mai departe de această latură… de zona artistică, pentru că știa ce implică, în primul rând, pentru o femeie. Este mai greu să pătrundă și să aibă greutate. E mult mai complicat. Cu toate acestea, mergând la repetiții, crescând în culisele spectacolelor, teatrelor, nu aveam cum să stau departe de această zonă artistică. Așadar, tot acolo am ajuns.

El și-ar fi dorit, când eram foarte mică, să termin Facultatea de Medicină. Ulterior, când terminam clasa a VIII-a și încercam să mă orientez pe ce profil să merg. Am terminat uman – filologie și propunea tata Relații Internaționale. Dar i-am spus că nu mă regăsesc.

Cu toate acestea, mergând la repetiţii, crescând în culise, nu aveam cum să stau departe de această zonă a artei, aşadar tot acolo am ajuns. De ce să nu ai tu pâinea şi cuţitul în mână? Să faci regie, mi-a zis. Voia să fiu liniştită şi împlinită, şi-a dat seama că nu îmi plăcea ce făceam.

A încercat să îmbine ce era corect cu ce îmi place. Sunt alte vremuri, clar… Nu mai este ca înainte, arta să fie artă. Sunt fel şi fel de compromisuri pe care trebuie să le faci…”, a declarat Ioana Dichiseanu, în podcastul Laviniei Şandru Greentube România.

Ce nu si-a dorit Ion Dichiseanu ca fiica lui, Ioana, sa devina. Voia sa ma tina departe de asta 5
Ion Dichiseanu și fiica sa, Ioana

Ioana Dichiseanu, despre despărțirea părinților ei

Fiica regretatului actor a recunoscut că despărțirea părinților ei, care s-a produs atunci când ea avea puțin peste 20 de ani, a afectat-o destul de tare. Cu toate că Dichi și Simona Florescu și-au spus adio atunci, iubirea dintre ei nu s-a stins niciodată, iar femeia i-a fost alături îndrăgitului actor până în ultimele clipe de viață.

„Urmărisem zilele trecute nişte filmări cu mama şi cu tata şi i-am zis atunci mamei: ‘Băi, dar blegi aţi fost voi doi! De ce să vă separaţi?!’ Nu vreau să intru în amănunte. Aveam 21 de ani. Eram mare, dar eram obişnuită cu ei, erau cei mai buni prieteni ai mei. Mergeam în vacanţe împreună, la petreceri… Mă gândeam că totul se schimbă chiar dacă eu aveam o altă viaţă.

M-am obişnuit repede pentru că ei au reuşit să aibă o relaţie foarte frumoasă. Au rămas prieteni. Chiar atunci când a venit tata din spital făceam cu schimbul. Mama se mutase la noi ca să aibă grijă de el, dormea cu el, avea grijă să nu cadă. Ne simţeam bine împreună toţi. Am stat 20 de ani de împreună înainte, totuşi… Aproape o viaţă de om”, a spus Ioana Dichiseanu.

Ioana Dichiseanu se pregăteşte să lanseze un album cu muzica fado

Lavinia Şandru: Cum ţi-ai descoperit dorinţa de a cânta muzica portugheză?

Ioana Dichiseanu: „Adi a descoperit, am stat foarte departe de emisiuni, de scenă după ce am născut-o pe Anastasia pentru că am vrut să mă ocup în totalitate de ea. Recunosc că nu mă regăseam în ce era în muzică românească şi m-a întrebat Adi dacă m-am gândit la fado. Tata chiar a fost acasă şi la Amalia Rodrigues acasă, au stat la poveşti, au făcut poze, i-a oferit chiar şi un disc. Deşi ştiam ce şi cum…

Nu credeam că pot cânta acest gen de muzică, nu ştiu această limbă, în primul rând. Învăţ textele, dar atât. Când am încercat să reproduc primele versuri mi s-a părut imposibil, dar m-am ambiţionat ca să îi dovedesc lui că pot. După ce am învăţat prima melodie, a mers totul ca pe roate.

După ce am înregistrat primele două piese, a venit pandemia, apoi a venit perioada cu spitalizarea tatei, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu aveam stare de aşa ceva! Mi-a luat ceva timp să îmi revin. O să vreau să lansez albumul şi mi-ar plăcea să organizez un concert. Foarte mulţi îmi cer asta, sper că anul viitor să reuşesc să fac şi asta”, a mai povestit fiica regretatului actor.

Urmăriți Impact.ro și pe