Ce meserie are la bază Andreea Marin: „Am ajuns să fac dintr-o întâmplare altceva”. Detaliul mai puțin știut despre vedetă

Diana Radu 29.04.2020, 10:26
Ce meserie are la bază Andreea Marin: „Am ajuns să fac dintr-o întâmplare altceva”. Detaliul mai puțin știut despre vedetă

De la izbucnirea pandemiei în România, Andreea Marin s-a implicat trup și suflet în ajutorarea celor vulnerabili în fața virusului. Vedeta a reușit să organizeze șase convoaie umanitare pornind de la zero. În acest demers, Andreea Marin mărturisește că i-a fost de mare ajutor meseria sa de bază.

Ce meserie are la bază Andreea Marin

Deși, pare că s-a născut pentru televiziune, Andreea Marin dezvăluie că este de profesie inginer și că a ajuns dintr-o întâmplare să facă altceva. Însă, nu regretă nimic, ci din contră, prezentatoarea consideră că gândirea logică și munca cu cifrele pe care și le-a antrenat prin studiu, au ajutat-o extrem de mult în lupta cu pandemia și nu numai.

„Cum eu am o minte și o structură logice, sunt informatician la bază, chiar dacă în viața de după facultate am ajuns să fac dintr-o întâmplare altceva, am pornit de la punctul care credeam eu că trebuie să fie începutul oricărei inițiative a societății civile într-o situație delicată cum e pandemia, tipică prin complicațiile date de acest virus invizibil și greu de controlat”, a declarat Andreea Marin pentru Unica.

andreea marin, meserie de baza, inginer
Ce meserie are la bază Andreea Marin

La începutul demersurilor, Andreea Marin a trimis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătății și către cel al Afacerilor Interne în care a solicitat o listă cu nevoile concrete, cu locurile în care este nevoie de produse și de ce produse este nevoie. De asemenea, Andreea Marin le-a mai cerut miniștrilor și un punct de vedere în ceea ce privește procedura corectă prin care se poate dona și ajuta, în situația specială impusă de acest virus. Însă, nu a primit niciun răspuns, așa că s-a văzut nevoită să se ocupe singură de tot.

„Am decis să nu mai aștept, m-am apucat de treabă, bineînțeles descoperind pas cu pas lucruri pe care le-am fi putut cu toții ști de la autorități de la început. M-am lămurit. Trebuie să ne bazăm în mare măsură pe noi înșine. Asta e lecția pe care am învățat-o cu această ocazie. După aceea, în timp, am descoperit în sistem și oameni buni, de bază, care însă sunt de multe ori încurcați de birocrație, rea-voință sau, pur și simplu, ignoranță și neștiință. Am și o vorbă: avem ce votăm și avem ce donăm”, a mai declarat Andreea Marin pentru aceeași sursă.

Urmăriți Impact.ro și pe