Ce mănâncă zilnic călugării de pe muntele Athos. De ce sunt considerați cei mai sănătoși oameni din lume

Beatrice Dumitru 02.03.2023, 08:56
Ce mănâncă zilnic călugării de pe muntele Athos. De ce sunt considerați cei mai sănătoși oameni din lume

Muntele Athos, denumit în greacă „Muntele Sfânt”, este unul dintre cele mai importante centre ale lumii creștin-ortodoxe. La mănăstirile de pe muntele Athos trăiesc mii de călugări, care duc o viață liniștită și sănătoasă, iar datorită dietei aceștia trăiesc și cu zece ani mai mult decât restul oamenilor. Iată ce mănâncă aceștia în fiecare zi.

Dieta călugărilor de pe muntele Athos

Primii călugări au ajuns pe Muntele Athos în secolul al IX-lea. Astăzi, peste două mii de călugări din Grecia și din multe alte țări, printre care România, Moldova, Georgia, Bulgaria, Serbia, Rusia și Statele Unite, trăiesc  aici, izolați de restul lumii.

Călugării de pe muntele Athos duc o viață foarte sănăstosă bazată pe postul intermitent, o dietă bogată în proteine și mersul pe jos timp de cel puțin treizeci de minute pe zi. De aceea, sunt considerați cei mai sănătoși oameni și trăiesc mai mult cu zece ani decât persoanele obișnuite.

Ce mănâncă zilnic călugării de pe muntele Athos. De ce sunt considerați cei mai sănătoși oameni din lume
Pe muntele Athos trăiesc mii de călugări. Sursa foto: Unsplash

Ce consumă călugării de pe muntele Athos

Deoarece călugărilor greco-ortodocși de la Athos le este interzisă carnea, ei consumă în principal leguminoase, iar pește pot mânca în zilele de sărbătoare. De asemenea, ei consumă numai alimente neprocesate, cu conținut scăzut de grăsimi și împart săptămâna în mai multe categorii: trei zile de moderație, trei zile de post și o zi de ospăț.

Astfel, în zilele de post ei consumă legume, fructe, leguminoase, nuci, orez, toate în cantități mici, în timp ce în zilele de moderație preferă o dietă mediteraneană sănătoasă, cu produse proaspete și un conținut scăzut de grăsimi. Călugării au și o zi de sărbătoare, când renunță la interdicții și pot mânca dulciuri sau preparate dulci.

Călugării sunt printre cei mai sănătoși oameni din lume, cu rate foarte scăzute de cancer și aproape fără cazuri de Alzheimer, iar după ani de viață printre ei pot spune că dieta lor joacă un rol important în sănătate. De fiecare dată mă întorceam de la Muntele Athos cu câteva kilograme mai slabă, mai sănătoasă și pe un ton mai bun, dar niciodată nu am simțit că am făcut un efort sau că am fost lipsit de ceva”, a explicat Lottie Storey, care prezintă alături de Richard Storey, Sue Todd, acest stil de viaţă în cartea „Dieta Muntelui Athos”.

Mănăstirile de pe Muntele Athos adăpostesc colecții neprețuite de artefacte bine conservate, inclusiv cărți rare, documente antice și opere de artă de o imensă valoare istorică. Muntele Athos a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1988.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...