Ce le interzice Klaus Iohannis celor care ajung în preajma lui. Asta nu suportă preşedintele României

Andra Daoud 06.07.2022, 19:22
Ce le interzice Klaus Iohannis celor care ajung în preajma lui. Asta nu suportă preşedintele României

Klaus Iohannis are câteva tabieturi pe care apropiații lui le cunosc și le respectă întocmai. Președintele României, care se află la al doilea mandat, are lucruri peste care nu trece, atunci când vine vorba despre persoanele aflate în preajma lui. În acest sens, este un lucru pe care nu îl tolerează, iar cei care îi sunt apropiați știu că nu este loc de negocieri.

Ce nu suportă Klaus Iohannis să facă oamenii din jurul lui

Klaus Iohannis a devenit cunoscut de toți românii, în momentul în care a candidat la alegerile prezidențiale, pe care le-a și câștigat în anul 2014. Fost profesor de fizică și fost primar al Sibiului, Klaus Iohannis a dezvăluit, la un moment dat, obiceiul care îl irită cel mai tare la oamenii din jurul lui.

La scurt timp după ce a câștigat primul mandat de președinte, Iohannis a răspuns la câteva dintre curiozitățile celor care voiau să îl cunoască mai bine. Astfel, șeful statului a dezvăluit că a fost fumător înrăit, dar odată ce s-a lăsat, a început să nu mai tolereze acest obicei la oamenii din jurul lui.

„Nu fumez, deşi la un moment dat fumam mult, ca un turc, după cum se spune. Fumam uneori şi câte două pachete de ţigări pe zi. Dar m-am lăsat, acum vreo 15 ani, şi de atunci n-am mai pus ţigara în gură. Este un lucru ştiut că nu suport nici măcar fumul de ţigară, iar colaboratorii mei iau acest lucru ca pe o regulă nenegociabilă. În schimb, îmi place să lucrez în grădină.

A circulat la un moment dat un zvon cum că nu m-aş urca într-un avion. Este o legendă, fără niciun fel de suport real. Nu mi-a fost niciodată teamă de zbor. Nici nu am vreo superstiţie. În schimb, am o credinţă, nu o superstiţie: credinţa creştinească. Circul destul de mult cu avionul, când merg în delegaţii în afara ţării sau în concedii”, spunea Klaus Iohannis, în anul 2014.

Ce le interzice Klaus Iohannis celor care ajung in preajma lui. Asta nu suporta presedintele Romaniei
Klaus Iohannis nu tolereaza fumul de tigara

Cum a fost Klaus Iohannis ca profesor

Înainte de a face pasul decisiv către politică, Iohannis a predat fizica în Sibiu, timp de mai bine de 14 ani. După ce a devenit președinte, mulți s-au întrebat cum era Klaus Iohannis la catedră, iar o fostă elevă l-a dat de gol, în urmă cu mai mulți ani.

Cu toții ne amintim de unii profesori din școala generală și din liceu care ne-au marcat existența, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. Iar când un fost profesor ajunge președintele țării, cu siguranță cei care i-au fost elevi își aduc aminte de el. Una dintre fostele eleve ale președintelui a povestit că acesta era un profesor sobru, dar și foarte corect.

„Nu s-a enervat niciodată pe noi, deşi nu toţi eram buni la fizică. Era foarte corect. Nu umfla notele, dar nici nu te pedepsea inutil. Cât luai, atât meritai. Nimeni nu i-a contestat vreodată vreo lucrare de control. Mie nu prea mi-a dat sub 8, dar nici peste 9. Astea erau notele mele”, a povestit fosta elevă, pe nume Andreea Fulșe, pentru click.ro, în urmă cu mai mulți ani.

 

Urmăriți Impact.ro și pe