Ce le cumpără Adrian Sînă celor 6 copii de Sărbători. „Ei vor cam același lucru” (Exclusiv)

Ana Anitoiu 02.12.2022, 08:01

Adrian Sînă a dezvăluit ce le cumpără de Sărbători celor șase copii ai săi și ai partenerei sale de viață, Anca Serea. Artistul a spus că aceștia vor cam același lucru de la Moș Crăciun, precizând că data de 25 decembrie îl va prinde cu lucrările de renovare a locuinței gata în proporție de 80 la sută.

Ce își doresc de Sărbători cei 6 copii ai lui Adrian Sînă

Adrian Sînă și Anca Serea au șase copii, dintre care doi, Sarah și David, din relația ei cu regretatul afacerist Filip Poplingher. Artistul a spus că îi iubește la fel de mult ca pe copiii biologici pe care îi are cu partenera lui de viață – Ava, Noah, Moise și Leah.

„Noi nu facem nimic, vine Moș Nicolae cu cadourile, Moș Crăciun, după aceea, cu darurile. Copiii scriu scrisori, dacă au fost buni și dacă Moșul consideră le va îndeplini dorințele.

Cred că totul decurge conform planului. Vor foarte multe gadgeturi, sunt la vârsta de gadgeturi, tot felul de console, dispozitive pentru jocuri în mod special”, a spus Adrian Sînă despre cerințele copiilor săi, excepția fiind David Serea, cel mai mare dintre frați, care este student, potrivit Playtech Știri.

Anca Serea și Adrian Sînă
Adrian Sînă și Anca Serea

Casa lui Adrian Sînă, în renovare

Recent, Adrian Sînă și Anca Serea au cumpărat vila în care locuiau cu chirie, iar lucrările de renovare vor fi gata în proporție de 80% de Sărbători, urmând să fie complet finalizate abia în noul an.

„Încă suntem în renovări, e o perioadă destul de complicată pentru noi, pentru că ne îmbrăcăm din cutii. Dar până de Crăciun va fi gata în proporție de 80 la sută, iar restul o să facem la anul”, a spus artistul.

Adi Sînă a precizat că de Crăciun va fi acasă, după care, de Revelion va pleca fără familia lui în Sharm El Sheikh, Egipt, unde va cânta. La întoarcere, își va lua partenera de viață și copiii la schi.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...