Ce înseamnă celebra ”lumină albă” pe care oamenii o văd atunci când sunt pe moarte. Explicația specialiștilor

Lumina albă pe care oamenii o văd atunci când sunt pe moarte

După multe cercetări de-a lungul anilor, s-a descoperit ce reprezintă acea lumină albă atunci când treci în neființă, iar cea care are o explicație pertinentă cu privire la acest lucru este jurnalista Patricia Pearson, care scris cartea “Cum să deschizi uşa Raiului: Povestiri despre Viaţă, Moarte şi ce urmează după”.

Ce înseamnă ”lumină albă” pe care o vezi după moarte

Probabil că nu este nimeni care să nu fi auzit de celebra ”lumină albă” văzută imediat după moarte, însă nu este nimic înfricoșător cu privire la acest lucru, din contră. Aparent această lumină albă poate fi interpretată ca înţelepciune şi iubire, fiind mai mult un sentiment precum o experienţă vizuală. Iar toși cei care ”trăiesc” viaţa de după moarte sunt copleșiți de această lumină.

Un caz celebru este al lui Yvonne Kason, care a fost implicată într-un accident aviatic, și a comparat această lumină cu o dragoste maternă extrem de mare. Aceasta a declarat: “Parcă eram un nou-născut pe umărul mamei mele. Parcă fusesem pierdută timp de secole şi în sfârşit am găsit drumul spre casă”.

Lumina albă pe care oamenii o văd atunci când sunt pe moarte

Lumina albă pe care oamenii o văd atunci când sunt pe moarte

Oamenii pot experimenta acest sentiment al intrării în lumină frecvent

Ca să vă congingeți și mai mult, se pare că o cercetare din anul 2010 a psihiatrului Raymond Moody susţine că, deseori, oamenii pot experimenta acest sentiment al intrării în lumină.

“Muribundul devine radiant şi vorbeşte despre mersul într-o încăpere luminată de un felinar sau despre cum trupul lor se umple de lumină”, a spus psihologul Kathleen Dowling Singh, potrivit jurnalul.antena3.ro.

Se poate întâmpla, doar uneori, ca și membrii familiei muribundului să simtă acelaşi lucru. Un alt exemplu ar fi al psihologului Joan Borysenko, care a declarat că a avut parte de o experienţă similară atunci când mama ei în vârstă de 81 de ani a murit. În momentul morţii mamei ei, Borysenko se afla la Universitatea Harvard.

În acel moment camera părea că se umple cu o lumină orbitoare, experienţă trăită atât de Borysenko, cât şi de fiul ei. După accea, Borysenko a văzut cum sufletul mamei ei se ridică deasupra trupului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI