Ce înălțime are Andra. Puțini fani cunosc acest detaliu despre celebra artistă

Ce înălțime are Andra. Puțini fani cunosc acest detaliu despre celebra artistă

Andra se numără printre cele mai iubite și mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Fanii o îndrăgesc atât de tare încât vor să știe totul despre ea, însă se pare că un detaliu le-a scăpat. Puțini dintre aceștia știu ce înălțime are, de fapt, vedeta.

Cât de înaltă este în realitate Andra

Soția lui Cătălin Măruță are 1, 64 de metri înălțime, deși ai crede că este mai înaltă datorită înălțămintei cu toc pe care o poartă. În ceea ce privește kilogramele, Andra a mărturisit că s-a apucat de sală. După cea de-a doua sarcină, artista nu a mai reușit să revină la silueta de dinainte. Însă, chiar și așa aceasta arată fabulos la vârsta de 32 de ani.

„M-am apucat de sală serios și am grijă. De patru ori pe săptămână merg la sală, încerc să reduc pâinea și zahărul. O dată la d0uă săptămâni merg la un tratament de față, de hidratare. Am 32 de ani, mai stau. Mie mi-e frică de ace, nu am apelat niciodată, dar niciodată să nu spui niciodată”, a declarat Andra Măruță în urmă cu aproape două luni, în timp ce se afla într-un studio de la Radio Impuls.

andra, artista, inaltime

Cât de înaltă este în realitate Andra

Ce spune Andra despre o posibilă sarcină

În ultimul timp s-a tot vehiculat în presă că artista ar fi din nou însărcinată. Ei bine, aceasta a ținut să se afle de la ea că nu este gravidă, ci doar a pus câteva kilograme. În plus, artista a precizat că atunci când va fi cazul va da chiar ea vestea cea mare, deoarece va fi un motiv de bucurie prea mare pentru a-l ascunde.

„Am văzut acuma în tot felul de ziare că sunt gravidă. Dragilor, stați liniștiți, dacă se întâmplă minunea, vă anunț eu. E un motiv de bucurie, nu am cum să ascund. Deocamdată pot să recunosc, da, m-am îngrășat câteva kilograme. Adevărul e că, după a doua sarcină, am dat mai greu kilogramele jos. Dar nici nu m-am chinuit să le dau jos, m-am simțit bine în pielea mea și cred că frumusețea vine din interior”, a mai spus Andra.

Andra și Cătălin Măruță au împreună doi copii, pe David și pe Eva, iar momentan cei doi vor să se ocupe de educația lor. Însă, în cazul în care va apărea și cel de-al treilea membru, aceștia au declarat că nu pot fi decât bucuroși, dar ei nu au planificat nimic în acest sens momentan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI