„Ce idiot”. Dr. Fauci, dat de gol de microfon, în timp ce jignea un senator care l-a întrebat despre averea sa VIDEO

Cătălina Burghelea 13.01.2022, 08:33
„Ce idiot”. Dr. Fauci, dat de gol de microfon, în timp ce jignea un senator care l-a întrebat despre averea sa VIDEO

În timpul unei audieri la Senat, dr. Anthony Fauci l-a numit pe senatorul republican Roger Marshall din Kansas „idiot”, în urma unui schimb aprins de replici. Consilierul medical șef al președintelui american Joe Biden l-a jignit pe Marshall după ce senatorul l-a întrebat despre finanțele sale, fără să se gândească o clipă că microfonul l-ar putea da de gol.

Schimb de replici între Anthony Fauci și un senator republican

Dr. Anthony Fauci, cel mai mare expert american în boli infecțioase, a fost surprins mormăind „ce idiot” este un senator republican care i-a cerut să le ofere membrilor Congresului situația sa financiară, deja disponibilă publicului.

În timpul unei audieri de marți a comisiei de sănătate a Senatului, senatorul Roger Marshall l-a chestionat pe Fauci despre salariul și investițiile personale. Marshall a spus că, potrivit Forbes, Fauci avea un salariu anual de 434.000 de dolari în 2020. Senatorul a întrebat dacă specialistul își va face publice finanțele. În calitate de angajat guvernamental, informațiile financiare ale lui Anthony Fauci sunt deja disponibile publicului.

Imunologul, care a depus mărturie alături de directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, dr. Rochelle Walensky, comisarul interimar al Administrației pentru Alimente și Medicamente, dr. Janet Woodcock, și alții, a spus că nu știe de ce Marshall pune această întrebare, deoarece salariul său este public de 37 de ani și „tot ce trebuie să faci este să ceri”.

Celebrul medic s-a enervat în timpul unei audieri la Senat

Senatorul republican a vrut să afle dacă Fauci „este dispus să prezinte Congresului documentele sale financiare, care să includă investițiile trecute și actuale”.

În conformitate cu Legea privind libertatea de informare, numele, titlurile și salariile tuturor angajaților guvernamentali civili sunt considerate informații publice. Fauci, care este director al Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase, l-a asigurat pe Marshall că datele sale financiare erau deja disponibile publicului.

„Ești atât de dezinformat, este extraordinar”, i-a transmis Fauci lui Marshall. „Despre ce vorbești? Datele mele financiare sunt publice și așa rămân. Deții informații greșite”, i-a reproșat celebrul medic.

Veniturile expertului, subiect de discuții aprinse

În 2020, Fauci a fost unul dintre cel mai bine plătiți angajați guvernamentali, cu un salariu anual de 434.312 USD, potrivit FederalPay.org, un site web neguvernamental. Edward Garay, de la Veterans Health Administration, s-a situat pe primul loc, cu un salariu anual de 464.227 de dolari. Ambii bărbați sunt medici. Fauci este directorul NIAID din 1984 și a consiliat fiecare președinte de la Ronald Reagan încoace.

În momentul în care Roger Marshall a fost întrerupt și un alt senator a fost chemat să pună întrebări, microfonul lui Fauci l-a surprins pe expert spunând în liniște către un alt interlocutor „ce prost” e republicanul.

„Iisuse Hristoase”, mormăi Fauci, aparent din frustrare față de Marshall.

Ce acuzații i se aduc consilierului lui Biden

Momentul nu a fost singura parte tensionată a audierii de marți. Anthony Fauci a avut, de asemenea, un schimb de replici cu senatorul Rand Paul. Consilierul Casei Albe pe probleme de coronavirus l-a acuzat pe Paul că „a denaturat totul” despre el, după ce republicanul din Kentucky i-a reproșat lui Fauci că a organizat o campanie de defăimare pentru a denunța academicienii conservatori care s-au opus măsurilor de carantină în 2020.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...