EXCLUSIV

Ce i se întâmplă lui Cristian Șofron la 40 de ani de la rolul avut în cel mai vizionat serial românesc, ”Toate pânzele sus!”. ”Sunt chiar mândru”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 11.10.2021, 21:31
Ce i se întâmplă lui Cristian Șofron la 40 de ani de la rolul avut în cel mai vizionat serial românesc, ”Toate pânzele sus!”. ”Sunt chiar mândru”. EXCLUSIV

Cristian Șofron, interpretul personajului Mihu din serialul de televiziune ”Toate pânzele sus!”, se mai trezește și astăzi, la 40 de ani după încheierea filmărilor, strigat pe stradă după numele de scenă, iar nu după cel real. Și susține că acest lucru încă îl mai surprinde.

”Au fost și vremuri în care m-aș fi supărat pentru asta. Dar nu mă mai deranjează asta. Sunt chiar mândru că sunt strigat așa și asta din câteva motive. În primul rând, fiindcă mă întâlnesc încă des cu asemenea momente, să fiu strigat Mihu. Apoi, fiindcă printre cei care mă abordează în acest mod sunt și destui tineri.

Ori, consider că un film care a fost realizat într-o perioadă cu totul diferită de cea de azi, în care tehnologia e la putere, care încă inspiră, arată că a avut și are influență asupra celor din jur. Probabil cel mai difuzat serial de televiziune din România a transmis destule lucruri, inclusiv generațiilor mai tinere. Iar asta nu poate decât să te bucure!”, a declarat Cristian Șofron pentru impact.ro.

Avea 16 ani când a început filmările

El spune că perioada în care a jucat în ”Toate pânzele sus!” rămâne una dintre cele mai speciale din viața sa.

”Am început filmările pentru acest serial pe când aveam vreo 16 ani. Le-am dus până la capăt până spre 20 de ani, așa că nu văd cum nu și-ar fi putut lăsa amprenta asupra vieții mele, dar și a carierei”, explică el.

Cel care a pornit de foarte devreme în această meserie, întrucât de la opt ani era înscris în trupa Cercului de teatru de la Palatul Copiilor, spune că actoria i-a oferit foarte multe bucurii.

Ce i se intampla lui Cristian Sofron la 40 de ani de la rolul avut in cel mai vizionat serial romanesc, ”Toate panzele sus!”. ”Sunt chiar mandru”. EXCLUSIV
Cristian Sofron

Ce nu poate uita

”Gândiți-vă că am deschis, într-un fel ochii, alături de câțiva actori de renume ai românilor. Numai în acest serial am jucat alături de câțiva dintre ei. Nu voi putea ușurința lui Jean Constantin de a te destinde, seriozitatea lui Ion Besoiu sau a lui Ilarion Ciobanu, dar și bunătatea unui Sebastian Papaiani.

Fiecare dintre ei și-a lăsat amprenta în felul lor asupra mea și a vieții mele”, rememorează cel care a făcut carieră inclusiv pe scena teatrului de la nouă ani, atunci când a fost cooptat în două spectacole, la ”Nottara”.

Și tot el a fost distribuit de Sergiu Nicolaescu într-un alt film de impact, ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, cu Amza Pellea, Gheorghe Dinică și Ion Besoiu în rolurile principale.

Și acum își amintește partidele de table de la bordul vasului

Au existat zeci de momente speciale la care a fost martor, însă dacă ar fi să aleagă, la repezeală, dintre ele, la loc de cinste ar fi partidele de table ce se desfășurau chiar la bordul vasului ”Speranța”.

”Pe vaporul în care filmam și care devenise o a doua casă pentru noi, aveau loc uneori interminabile partide de table între actorii noștri de prestigiu. De la ei atunci am învățat acest joc. Marii maeștri erau Ion Besoiu și Jean Constantin.

O partidă direct între cei cei doi era un spectacol desăvârșit. Nu mai rețin toate cuvintele de duh din asemenea momente, dar vă închipuiți că ele nu puteau lipsi nici măcar în asemenea momente de relaxare”, rememorează Cristian Șofron.

Șef la teatru

La 63 de ani, Cristian Șofron a preluat în această primăvară conducerea Teatrului ”Stela Popescu” din București, unul dintre cele mai tinere din galeria instituțiilor de gen din Capitală, care nu are o sală proprie de spectacole.

El și-a anunțat deja intenția de a face din ”Stela Popescu” un teatru-laborator, cu spectacole pe măsura celor mai îndrăgite scene de gen ale orașului.