Ce i-a spus Dani Oțil lui Ilie Năstase în liftul unui hotel. Tenismenul i-a dat imediat replica: „De ce?”

Ioana Bucur 14.06.2022, 12:59
Ce i-a spus Dani Oțil lui Ilie Năstase în liftul unui hotel. Tenismenul i-a dat imediat replica: „De ce?”

Cu toții știm prea bine cât de incomode pot fi „deplasările” cu liftul – un spațiu mic în care se înghesuie oameni care, de cele mai multe ori, nu se cunosc și care sunt obligați să stea câteva minute „nas în nas”. Dar ce se întâmplă când se întâlnesc două celebrități? În ediția de marți a matinalului de la Antena 1, unul dintre prezentatori a povestit un moment fabulos. Ce a putut să îi spună Dani Oțil lui Ilie Năstase în liftul unui hotel. Dialogul senzațional cu marele sportiv.

Ce au vorbit Dani Oțil și Ilie Năstase în liftul unui hotel

Pentru Dani Oțil și Răzvan Simion, zilele în care nu prezintă matinalul de la Antena 1 nu înseamnă că au timp să se relaxeze. Weekendul trecut, cei doi au fost prezenți la evenimentul organizat în Cluj-Napoca, Sports Festival, unde au avut rol de gazde, și la care au participat persoane importante din România care au acceptat chemarea de a participa la strângerea de fonduri pentru campania „Spitale publice din bani privați”.

În ediția de marți a emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, Dani Oțil a dat câteva detalii despre eveniment, comentând chiar și ținutele purtate de Răzvan Simion și atitudinea sa… princiară, cu mare atenție la detalii, comparând-ul cu nimeni altul decât Ilie Năstase, prezent și el la gala Sports Festival. Apariția acestuia a fost o surpriză pentru Horia Tecău, care a susținut meciul de retragere din activitatea competițională. Modelul său în tenis, Ilie Năstase, i-a înmânat racheta cu care acesta a ajuns primul lider ATP.

„Poți să aprinzi focul repede, e lemn uscat. Te felicit pentru toate performanțele tale, îmi pare rău că te retragi. Ăsta e momentul tău și te felicit”, a spus fostul președinte al FRT, în uralele publicului.

Ce i-a spus Dani Oțil lui Ilie Năstase în liftul unui hotel. Tenismenul i-a dat imediat replica: „De ce?”
Răzvan Simion și Dani Oțil

„De ce, Dani?”

Apoi, Dani Oțil a povestit un dialog senzațional pe care l-a avut cu legenda tenisului. Totul s-a întâmplat în liftul unui hotel.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Ce îi leagă pe Ilie Năstase și Răzvan Simion, amândoi isi duc batrânetile și se mișcă greu din lojă până la scenă. Îl salutăm pe Ilie Năstase, el nu e cel prezentat prin ziare, cu scandaluri. Spre exemplu, m-am întâlnit cu el în lift. Nu înțelegea de ce nu pornește liftul. I-am explicat că cartela te duce fix la etajul de pe cartelă. M-a întrebat apoi:

-De ce, Dani?

-Ca sa nu aduci, prostituate, cred. M-a întrebat din nou: De ce, Dani?”, a dezvăluit Dani Oțil în cadrul ediției de marți a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.

La gala Sports Festival din acest an, printre celebritățile din sport, în tribune s-au aflat și vedete precum Codin Maticiuc, Andrei Stoica, Ana Morodan, Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu, surorile Ana şi Monica Odagiu, Antonia, Adi Nartea, Sorana (ex-ASIA), Alina Ceuşan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...