Ce făcea Nelu Ploieșteanu și câți bani câștiga pe vremea lui Ceaușescu. Detalii mai puțin știute

Stan Filon 04.04.2021, 14:37
Ce făcea Nelu Ploieșteanu și câți bani câștiga pe vremea lui Ceaușescu. Detalii mai puțin știute

Într-unul dintre ultimele interviuri acordate de Nelu Ploieșteanu, artistul a spus ce făcea și cum se descurca pe vremea lui Ceușescu. A recunoscut că a avut o copilărie grea, plină de neajunsuri. Și-a pierdut tatăl când avea doar 14 ani și a fost nevoit să-și câștige sigur pâinea.

Ce făcea Nelu Ploieșteanu și câți bani câștiga pe vremea lui Ceaușescu

Nelu Ploieșteanu a fost un artist foarte apreciat în România. Era printre ultimii lăutari adevărați. Interpreta muzică lăutărească veche, dar cânta și romanțe. Artistul a povestit cum a trăit pe vremea lui Ceaușescu, dar a recunoscut că făcea bani frumoți, chiar în perioada când în România izbucnise Revoluția.

Nelu Ploieșteanu a început să cânte la numai 18 ani, în satul natal. Își pierduse tatăl de la 14 ani și a fost nevoit să-și câștige existența. La scurt timp a plecat însă în armată. A făcut un an și jumătate de armată la Timișoara și Brașov, iar, ulterior, în anul 1970, s-a mutat la o rudă care locuia în București.

Ce facea Nelu Ploiesteanu si cati bani castiga pe vremea lui Ceausescu
Ce facea Nelu Ploiesteanu si cati bani castiga pe vremea lui Ceausescu

Turneul din RFG i-a schimbat viața

Timp de șase luni a cântat la acordeon la Teatrul de revistă Ion Vasilescu, avându-l ca dirijor pe Ion Albeșteanu. A cântat în paralel la mai multe restaurante din Capitală, iar primul turneu internațional l-a avut în anul 1979. El a povestit că Revoluția l-a prins departe de țară, dar oportunitatea respectivă i-a schimbat viața: ”am avut șansa să cunosc niște oameni, am cântat în RFG, m-a apucat Revoluția acolo. Atunci s-a schimbat viața copiilor mei”.

Artistul a recunoscut că atunci i s-a schimbat viața, deoarece a câștigat un salariu frumos chiar și în România. ”Aici, oficial aveam 800 de mărci pe lună. Ei nu știau ce se întâmplă acolo, îmi luam pe seară 100-200 de mărci pe seară. Am câștigat într-o seară 300 de mărci. M-am dus la o benzinărie să iau un pachet de țigări și nu știam banii. Când am văzut că îmi dă și restul, am realizat că am bani mulți.

Am avut norocul să fiu cu domnul Arșinel, cu doamna Stela Popescu, în turneu în RFG atunci. Și i-am spus: doamnă Stela, cine sunt eu? Unii mă divinizează, alții mă hulesc. Mi-a spus: păi ce cauți cu ăia care te hulesc”, a povestit artistul la Antena Stars.

Nelu Ploieșteanu a cântat la multe mese bogate, în România, încă de pe vremea lui Ceaușescu. Pentru șeful statului de-atunci nu a avut onoarea, însă pentru ”Prințișorul” Nicu Ceaușescu a cântat de multe ori. După Revoluție a cântat și pentru șefi de stat.

”I-am cântat lui Nicu Ceauşescu, stătea cu noi, ne punea să bem, petrecea frumos. Lui ta-su îi cânta ansamblu mare, lăutarii stăteau la distanţă de el. I-am cântat şi lui Iliescu, şi lui Băsescu. Ăştia nu erau aşa entuziasmaţi. Am fost la Blaga la nuntă şi cu ochii mei am văzut când un ­neam de acolo a vrut să se ridice şi nu l-a lăsat nevasta, că-l face de râs. Păi normal că la oamenii simpli te ­simţi mai bine. Spunea un ziarist „Ce, oamenii numai prin mişcare se pot distra?”. Păi atunci mergeţi la botez, luaţi câte-un Eminescu şi staţi aşa şi distraţi-vă, oameni buni! Păi şi vacilor dacă le pui ­Beethoven dau lapte mai mult. Nu trebui să asculţi muzica mea ­neapărat”, spunea artistul. Cântărețul a murit răpus de coronavirus, la vârsta de 71 de ani, după mai multe zile de spitalizare în care a luptat efectiv pentru viața sa.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...