Viața lui Mihai Coadă sau Nelu Curcă așa cum este cunoscut datorită rolului interpretat în serialului „La Bloc”, s-a schimbat complet. Actorul a jucat în celebrul serial de pe Pro TV din 2002, timp de 1o sezoane. Cu ce se ocupă Nelu Curcă de când nu a mai apărut pe sticlă?
Actorul Mihai Coadă, în vârstă de 68 de ani a trecut printr-o transformare radicală. Acum, acesta își petrece tot timpul la Mănăstirea Turnu, care se află lângă Ploiești și nu mai joacă decât în piese religioase. Multă spune că actorul s-a călugărit, lucru negat de actor.
„Nu m-am călugărit, chiar dacă am îmbrăcat rasă la strană. Acum vreo 10 ani, domnul Dan Puric ne-a chemat să cântăm cu corul de la mănastire în spectacolele de la sala Rapsodia, din Bucureşti. Ca să nu apărem pe scenă oricum, ne-au confecţionat rase de la Mănăstire. Şi atunci am primit canon, ca atunci când suntem la strană să fim îmbrăcaţi în rasă”, a declarat Mihai Coadă pentru Click.
Mihai Coadă a mai spus că el participă doar la o parte din activitățile mănăstării. De asemenea, acesta merge la slujbele organizate duminica și în sărbătorile religioase. Actorul nu are un nume de călugăr, deoarece nu a depus jurământ și nici nu își dorește acest lucru, deoarece vrea să fie alături de familia sa. Actorul este căsătorit și are un băiat și o fată și două nepoțele, în vârstă de 6 ani și respectiv 4.
Actorul a mărturisit că nepoatele sale se uită la serialul „La Bloc” în reluare și nu le vină să creadă cât de mult s-a schimbat bunicul lor. Acesta a mai spus că fata sa ar fi vrut la un momendat să-i calce pe urme și să facă teatru, însă a sfătuit-o să nu se apuce.
În 2019, Mihai Coadă a jucat într-o piesă religioasă de care este foarte mândru. „Am fost cooptat -într-un spectacol religios, se numeşte “Brâncovenii şi Ivireanu iubire de biserică şi de neam”. E un spectacol făcut integral de Biserica Ortodoxă Română de la producţie până la organizare. Eu joc rolul sfântului Antim Ivireanu. M-a învrednicit Dumnezeu şi cu binecuvântrea părintelui stareţ, duhovnicul meu, să fac acest rol. Am fost invitaţi la Constanţa de preasfinţitul Teodosie, episcopul Tomisului şi spectacolul a fost transmis în direct pe facebook. Joc alături de actori mari şi buni precum Magda Catone sau Tomi Cristin”, ne-a mai spus actorul, ieşit la pensie în 2012.