FOTO EXCLUSIV

Ce face Ionuţ Dolănescu cu vila de peste un milion de euro pe care a moştenit-o de la tatăl său. Imaginile astea spun tot FOTO EXCLUSIV

Ana Anitoiu 24.09.2021, 15:36

Ionuț Dolănescu a luat o decizie importantă în privința vilei în valoare de peste un milion de euro pe care a moștenit-o de la tatăl lui. Fotoreporterii Impact.ro au dezvăluit ce se întâmplă la această locuință.

Ce face Ionuț Dolănescu cu vila de la tatăl lui

Ionuț Dolănescu a rămas cu vila tatălui său aflată pe strada Caimatei, în centrul Bucureștiului, și a hotărât să se stabilească în această locuință. Însă, fiul regretatului cântăreț de muzică populară a spus în urmă cu ceva timp pentru Impact.ro că are mult de investit pentru reamenajarea imobilului.

“Am decis să mă stabilesc în casa copilăriei mele, în casa tatălui, de pe strada Caimatei. Ca atare, am luat legătură cu un arhitect şi am ajuns amândoi la concluzia că locuinţa are urgent nevoie de îmbunătăţiri.

Nici nu mă miră, fiindcă imobilul are peste 100 de ani vechime, iar tata nu s-a mai îngrijit foarte tare de soarta ei în ultima perioadă a vieţii sale”, a spus Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.

În prezent, după cum se vede în imaginile surprinse de fotoreporterii Impact.ro, la vilă se lucrează cât e ziua de lungă. Ionuț Dolănescu nu supraveghează lucrările chiar în fiecare zi, chiar dacă se află în țară. De exemplu, joi a lipsit de pe șantier. Deschideți galeria foto de mai sus!

Ce face Ionut Dolanescu cu vila de peste un milion de euro pe care a mostenit-o de la tatal sau
Casa din centrul Bucurestiului mostenita de Ionut Dolanescu de la tatal lui

Cum va modifica Ionuț Dolănescu vila

Fiul cel mare al lui Ion Dolănescu a mai spus pentru Impact.ro că a hotărât să extindă casa, deoarece are trei copii și are nevoie de spații mai mari. În plus, artistul ia în considerare propunerea arhitectului cu care lucrează de a adăuga o mansardă.

“Lucru care cred că i se potriveşte foarte bine. O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta”, a spus Ionuţ Dolănescu, care s-a luptat timp îndelungat în instanță cu fratele său vitreg, Dragoș Dolănescu, pentru averea regretatului interpret.

Nu multă lume știe că vila în care a trăit și a murit Ion Dolănescu, în anul 2009, a fost construită în urmă cu peste 100 de ani de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Se spune că scriitorul, oratorul și avocatul român, care a încetat din viață în 1918, la vârsta de 60 de ani, și-a decorat locuința cu vitralii, candelabre și uși din lemn scumpe. Tavanul și pereții camerelor ar fi fost îmbrăcate în lemn, iar ușa de la intrare și gardul din fier i-ar fi fost aduse din Franța.