După mai bine de un deceniu în care apărea în fiecare sfârșit de săptămână în casele românilor, pe micul ecran, îndrăgita cântăreață a decis, în 2020, că a venit momentul unei schimbări. A pus astfel punct colaborării cu postul Național TV, explicând că are nevoie de o „resetare personală şi profesională”. De atunci, aparițiile sale au fost din ce în ce mai rare. Echipa de paparazzi a redacției Impact.ro a surprins-o pe Corina Chiriac într-o ipostază inedită, total neobișnuită pentru artistă.
Pentru Corina Chiriac, anul 2020, începutul pandemiei de Covid-19, a adus o schimbare uriașă în viață. După mai bine de un deceniu – 12 ani – în care a prezentat, în fiecare duminică, la Național TV, emisiunea „Opriți timpul”, artista a decis să întrerupă colaborarea cu televiziunea. La acea vreme, îndrăgita cântăreață a făcut anunțul pe o platformă de social media, explicându-și decizia prin nevoia unei resetări personale și profesionale.
„Aceasta pauza de două luni mi-a adus o alta perspectivă de viaţă. Una mai liniştită.
Am nevoie de o pauză de resetare personală şi profesională (…) Am decis astfel să mă retrag din colaborarea cu Naţional TV.
Multumesc tuturor membrilor echipei şi colegilor de breaslă pentru o fructuoasă colaborare de mai bine de 12 ani. A fost un privilegiu pentru mine să încercăm să „Ne-amintim Duminica” şi să „Oprim Timpul” împreună”, a scris Corina Chiriac.
De atunci, aparițiile publice ale artistei au fost din ce în ce mai rare, însă echipa de paparazzi a redacției Impact.ro a reușit să o surprindă pe Corina Chiriac într-o ipostază cu totul inedită, cum nu a mai fost văzută până acum de români, iar imaginile, obținute în exclusivitate, pot fi văzute în galeria foto de mai sus.
Artista a început să petreacă tot mai mult timp acasă. Acolo a fost și surprinsă de fotoreporteri, în timp ce își îngrijea plantele de pe baconul cochet al apartamentului său din zona Cotroceni, una dintre cele mai frumoase din București.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După aproape jumătate de secol trăit pe scenă, ani petrecuți din turneu în turneu, noul ritm al vieții este o surpriză cât de poate de plăcută și de necesară pentru artistă. Corina Chiriac a dezvăluit că trăiește din pensia primită de a stat și că a reușit să își reducă cheltuielile la minimum.
„Am, desigur, o pensie. Dincolo de asta, mi-am redus la minimă necesitate cheltuielile. Poate că dacă bănuiam ce vremuri vin, nu mai scoteam CD-uri pe cheltuială proprie… Experienţa de viaţă m-a învăţat să răzbat în toate aspectele ei. Eu sunt un Scorpion supravieţuitor, prin spiritul meu liber.
Dacă mi se permite, aş povăţui oamenii să rămână curioşi în această perioadă. Să studieze. Asta le va da o cu totul altă perspectivă a prezentului. Dacă în supravieţuirea noastră mai adăugăm şi câte o faptă bună, atunci e perfect. Trebuie să iubim viaţa, dragii mei!”, spune ea, potrivit Revista Formula AS.
Ce face Corina Chiriac de când nu mai apare la TV? Citește, se bucură de plimbări liniștite prin cartier – lucruri aparent banale, dar care o fac fericită.
„Bunăoară, hrănesc pisicile şi porumbeii din cartier. Acest lucru face parte din ritualul meu zilnic, cu tipic, cu ore fixe. Pare banal, dar nu e, pentru că îmi porţionează ziua într-un mod benefic. Însă, cele mai importante sunt preocupările intelectuale: citesc cu nesaţ tot ceea ce mă pasionează”, a povestit Corina Chiriac.