În urmă cu 27 de ani, trupa Class era una dintre cele mai iubite din România, iar la concertele susținute de membrii trupei, participau mii de oameni. Din păcate, formația nu a rezistat în formula inițială, așa că fiecare membru s-a reorientat. În 2011, trupa s-a reunit la Electric Castle, unde au făcut show pe scenă, în fața celor care ani la rând le-au cumpărat albumele. Iată ce fac acum membrii Class, la 27 de ani de la fodarea trupei.
Fraţii Mihaela şi Vlad Cernea, dar şi Florin Cojocaru au fost nedespărţiţi, pe scenă, din 1995, de când au înfiinţat trupa Class. Din proiect a mai făcut parte și Anca Badiu, până în anul 2006. De atunci, viața artistei s-a schimbat total. S-a retras de pe scenă, a avut probleme de sănătate, s-a luptat cu depresia și kilogramele în plus și și-a pierdut fratele. Acesta s-a stins din viață în timpul unei vacanțe în Spania.
„Cu Anca mai ţin legătura, dar nu am pus în discuţie ca ea să se întoarcă, noi avem concerte în formulă de trei”, a spus Mihaela Cernea la un moment dat.
În 2019 s-au împlinit 25 de ani de la înfiinţarea trupei Class. Mihaela Cernea are încă o carieră de succes, o familie frumoasă, un soț iubitor și doi copii superbi. Interpreta nu apare des în lumina reflectoarelor, este profesoară de canto și are o viață discretă.

Leon, fiul Mihaelei, este un toboşar talentat. „Leon este foarte talentat. Iubeşte rockul, deşi în casa noastră nu se ascultă acest gen de muzică. Fiica mea, în schimb, vrea sa devină pianistă”, spunea Mihaela Cernea, în urmă cu câţiva ani, potrivit aceleiași surse menționate anterior.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Îmi place să-i vad cum își formează singuri niște personalități foarte bine conturate și îi încurajez să facă ce le place mai mult.
Dar, în același timp, îi încurajez să înțeleagă și că au responsabilități pe care trebuie să le ducă la capăt.
Sunt foarte diferiți unul de altul, dar amândoi o să se transforme în niște oameni lângă care o să-ți placă să stai. Sunt sigură de asta”, mai spunea Mihaela pentru Kudika.ro, în urmă cu ceva timp.
Vlad și Mihaela Cernea au mai înregistrat, în propriul studio, câteva piese, ultima fiind “Brigada”, lansată în 2014. Din componența formației a mai făcut parte și Mihaela Florea, din 1995 până în 2002. Anca Badiu a făcut parte din trupă între anii 2002 și 2006.
Vlad Cernea se împarte între propriul studio de înregistrări și locul său de muncă, Arenele Romane, unde se ocupă de echipa tehnică și este inginer de sunet. Și el a fost destul de discret atât cu viața personală, cât și cu cea profesională. A fost văzut tot mai rar în fața camerelor de filmat.
Florin Cojocaru, un alt membru al trupei s-a remarcat mai mult pe la festivalurile motocicliștilor. Artistul este membru fondator în România al unei unități ce ține de una dintre marile frății de motocicliști la nivel mondial.