Ce este postul negru și de ce Biserica susține că e important, iar unii doctori spun că e periculos

Ileana Mlădinoiu 19.09.2020, 18:04
Ce este postul negru și de ce Biserica susține că e important, iar unii doctori spun că e periculos

Ce este de fapt postul negru? Deși este foarte “la modă”, a fost întotdeauna folosit, fie ca parte a unei practici religioase, fie din motive de sănătate, fără dovezi științifice reale de eficacitate și siguranță. Dar acest lucru nu împiedică tot mai mulți contemporani să postească, de exemplu, măcar o dată pe săptămână.

Controversa postului negru. Ce spune Biserica și ce spun doctorii

Conform mitropolia.ro, “postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu.”

Putem considera postul o virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupești şi de întărire a voinţei. Ca formă de pocăinţă, postul este mijloc de mântuire.  “Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-i trebuie hrană”, după cum spune Sf. Simeon al Tesalonicului. Să ne amintim că însuși Mântuitorul a postit în pustie, după botezul Său în Iordan, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei, iar Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor au şi rânduit postul pentru toţi creştinii. Pentru Sf. Ioan Gură de Aur, “Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează”.

Post negru. Cat de bun este pentru sanatate si pentru curatire spirituala
Post negru. Cat de bun este pentru sanatate si pentru curatire spirituala

Vorbind despre post, căruia oamenii din popor i-au adăugat apoi termenul negru, Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Bisericii Orodoxe, oferă o explicație simplă. Este postul “ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, acestui post i se spune „negru”. “În cărţile liturgice”, precizează duhovnicul, “nu se găseşte această denumire a postului. Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru”.

Teodor Danalache, în multele sale articole publicate pe crestinordotox.ro, ne face să înțelegem că “într-o perioadă în care posturile de mai multe zile pot fi mai greu de ținut, postul de o singură zi (ajunarea) este o întărire duhovnicească de mare preț.”. De aceea, ajunarea nu se limitează numai la ajunul sărbătorilor, ci trebuie folosită ori de câte ori avem nevoie de sprijin duhovnicesc: înainte de un examen, într-un necaz sau însoțind o rugăciune de cerere stăruitoare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ajunarea sau postul negru face parte din categoria unei postiri aspre pe durata unei singure zile sau măcar a unei jumătăți de zi. Acest gen de post se bucură de o prețuire mai mare, prin înfrânarea liberă și dorită a credincioșilor de la toată hrana cea trupească.

În ce zile se ține post negru

Timp de secole, miercurea și vinerea au fost zile de post pe tot parcursul anului. Ziua de vineri ne amintește de Vinerea Mare, ziua morții lui Iisus pe cruce. Cât privește alegerea de către biserică a zilei de miercuri, s-ar părea că își are rădăcinile în povestea cu Iuda care l-a trădat pe Iisus într-o miercuri. Postul de miercuri a devenit astfel o modalitate de a “răscumpăra” această trădare și a folosit ca amintire a tuturor momentelor în care îl trădăm pe Isus, atunci când facem alegeri greșite în fiecare zi.
Postul negru sau ajunarea este un mod prin care credincioșii îi arată lui Dumnezeu prețuirea pe care o au față de persoanele sfinte. Din primele secole, creștinii au întâmpinat marile sărbători prin postire sau ajunare (post negru sau aspru), fără să fie rănduită ca o poruncă de către biserică. Fiecare credincios și-a ales ziua de post negru.

Biserica este adepta postului negru pentru credinciosi
Biserica este adepta postului negru pentru credinciosi

Același părinte Ilarion Argatu dă și câteva sfaturi celor care doresc să ajuneze, bazându-se pe propria experiență:
-În ziua în care ajunezi sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.
-În zilele de post,  nu trebuie să te cerţi cu nimeni.
-Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel,  ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.
-Nu uita că postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
-Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
-Nu te duci în vizite în ziua  când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în camera ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.
-Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit, pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să spună că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
-Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.

Este oare postul negru periculos?

Se naște întebarea dacă postul negru ar fi o metodă simplă si eficientă pentru tratarea multor boli. Ideea este cu adevarat provocatoare, însă scandaloasă pentru unii susținători ai dogmei medicale. Totusi, studiile stiintifice despre post nu lipsesc. Începând cu doctorul Henry Tanner, care a postit timp de patruzeci de zile in 1880, la New York – supravegheat de confrații săi – până la biologul american Valter Longo care, în prezent, supune postului șoareci suferinzi de cancer, obținând rezultate uimitoare. De exemplu, câtă lume știe că cercetătorii și medicii ruși au salvat mii de pacienți, începând cu anii 1950, cu ajutorul postului negru?

La polul opus, postul prea strict și prea lung în timp, duce la apariția oboselii intense din cauza lipsei de energie, multe deficiențe, precum și disconfort și accidente cardiovasculare, cât și tulburări ale ritmului cardiac sau o scădere a tensiunii arteriale. De asemenea, poate apărea o scădere a apărării imunitare. Perioadele de post negru mai lungi (de regulă peste 48 de ore) nu aduc nimic bun organismului. Studiile au arătat că după 28-48 de ore, scad dramatic rezervele de glicogen din ficat şi muşchi. El serveşte la înmagazinarea energiei şi detoxifierea organismului, iar o mare parte din glicogen se găseşte în ficat.
.
După 48 de ore de post negru, corpul tău va intra în panică şi va începe să se „hrănească” cu substanţe care se găsesc în muşchi şi în straturile de grăsime. Aici intervine şi problema slăbitului rapid – toate femeile sunt tentate să slăbească prin înfometare, pentru că astfel obţin rezultate rapide şi vizibile. Însă aceasta nu numai că e şi metoda cea mai periculoasă, dar şi cea mai ineficientă – în momentul în care începi să mănânci foarte puţin sau deloc, corpul consumă – într-adevăr – rezervele de grăsime din corp, însă cu prima ocazie în care te vei reîntoarce la o alimentaţie normală, vei lua rapid kilogramele de care tocmai ai scăpat şi – uneori – te vei alege şi cu câteva în plus.

Postul Negru. Ce parere au doctorii
Postul Negru. Ce parere au doctorii

Concluzia specialiştilor

Postul negru nu e periculos, atâta timp cât e însoţit de perioade în care ai un regim alimentar sănătos şi de exerciţii fizice. Medlife, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale din România, a publicat pe site-ul oficial un studiu  realizat de oamenii de știință biologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din care reiese faptul că postul negru îmbunătățește considerabil capacitatea celulelor stem de a se regenera. Studiul, publicat pe site-ul Mit, citat de Medlife, indică faptul că pierderea capacității de regenerare a celulelor stem, ce are loc odată cu înaintarea în vârstă, poate fi inversată cu ținerea unui post de 24 de ore.
“Ținerea postului negru are multe efecte benefice asupra intestinului ce stimulează regenerarea organismului în urma infecțiilor , dar și în cazul bolilor cronice. Înțelegerea modului în care postul îmbunătățește sănătatea organismului în general și înțelegerea modului în care operează celulele stem în regenerarea intestinului sunt interesele noastre fundamentale,” declară Omer Yilmaz, profesor de biologie în cadrul MIT și autorul principal al studiului”.  Pentru Olivia Charlet, naturopat ,oamenii sănătoși pot începe postul negru fără riscuri. Trebuie doar să meargă treptat, să se conecteze cu sentimentele sale, să vadă ce este mai simplu să taie de la cină sau micul dejun.

După cum reiese de pe doctorulzilei.ro, Pavel Chirilă, adept al medicinei biblice, se ghidează după acest adevăr: „doctorul tratează, Dumnezeu vindecă”. De altfel, există foarte multe argumente științifice, medicale și religioase care susțin postul periodic pentru sănătatea trupului, a psihicului și a sufletului. De aceea, Pavel Chirilă recomandă bolnavilor, și nu numai, postul periodic, ca armă puternică împotriva cancerului și a bolilor cronice.

Analizând Sfânta Scriptură, Pavel Chirilă spune că “e bună cumpătarea sau chiar renunțarea la carne, fără a o interzice cu desăvârșire”. Totuși, în caz de nu pot exclude complet carnea din meniul lor, este bine să aleagă doar carne de calitate, provenită dintr-o sursă sigură, consumată o dată sau de două ori pe săptămână.” Sunt multe surse de proteine de calitate care pot înlocui carnea (ciupercile, fasolea, lintea, soia, năutul) sau peștele.

Urmăriți Impact.ro și pe