Ce este bine să dai de pomană de Adormirea Maicii Domnului. Obiceiul care se respectă de sute de ani

Daria Petrescu 14.08.2020, 07:58
Ce este bine să dai de pomană de Adormirea Maicii Domnului. Obiceiul care se respectă de sute de ani

Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește pe 15 august și este una dintre cele mai importante sărbători din an. Această zi este încărcată de credință, supertiții și tradiții, de care credincioșii țin cont. Pe lângă multe tradiții și superstiții, este bine să dai de pomănă, în ziua Adormirii Maicii Domnului. Acesta este un obicei care se respectă de sute de ani. Iată ce trebuie să faci.

Ce fac credincioșii încă de la primele ore ale dimineții

În primul rând, credincioșii merg la biserică unde ascultă Sfânta Liturghie. Un obicei extrem de important, este Acela că aceștia aduc alimente la biserică, pe care mai apoi le impart. Se face acest lucru, pentru sufletul celor care au plecat dintre noi.

Se spune că bucuria celui adormit se va înmulți dacă facem o masă cu mâncărurile preferate, ajutăm nevoiașii cu haine sau alimente indispensabile De asemenea, trebuie să facem fapte bune.  Este bine să împărțim pâine, striguri și faguri de miere. Tot în această zi, se împarte colivă și mâncarea preferată a celul adormit. Asta, împreună cu o furculiță, lingură, un pahar și o lumânare.

credincioșii merg la biserică unde ascultă Sfânta Liturghie
credincioșii merg la biserică unde ascultă Sfânta Liturghie

Mesaje și felicitări de Sfânta Maria Mare

Fecioara Maria să te călăuzească mereu şi să te ajute să învingi orice obstacol din viaţa ta! La mulţi ani!

Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Maria cât mai frumoasă!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Sper să rămâi mereu omul bun care eşti, iar zâmbetul să nu te părăsească niciodată. La mulţi ani!

Să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei .

De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i porţi frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! La mulţi ani!

Cu ocazia aniversării numelui tău îți doresc fericire, sănătate și tot ce e mai bun în viață.

Îți doresc să fii fericit. Ai apărut în viaţa mea ca o minune, nu degeaba porţi un nume sfânt, spre tine ma îndrept acum c-o urare şi c-un bun gând.

Superstiţii de Sfânta Maria Mare

– nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare, în caz contrar, oamenii se îmbolnăvesc.

-gospodarii nu trebuie să muncească în această zi, pentru că recoltele vor fi blestemate și nu vor da roade.

-oamenii trebuie să evite să mânânce gătit în aceste zile

-sărbătoarea  se ţine mai ales pentru sănătate, căsătorie, naştere uşoară şi pentru vindecări.

 

Urmăriți Impact.ro și pe