Ce elevi nu au voie să meargă la școală începând de luni. Precizările făcute de Ministrul Educației

Ioana Bucur, Dragos Ștefănescu 11.09.2021, 17:03
Ce elevi nu au voie să meargă la școală începând de luni. Precizările făcute de Ministrul Educației

Noul an școlar 2021-2022 nu va începe la fel pentru toți copiii din România. Ministrul Educației a anunțat ce elevi nu au voie să meargă la școală începând de luni.

Prezența fizică în clase nu va fi posibilă în toată țara. Ce elevi nu au voie să meargă la școală în prima zi a noului an

În condițiile în care rata de infectare a depășit pragul de 6 la mia de locuitori în mai multe zone din România, Ministrul Educației a anunțat că elevii din 12 localități nu vor putea să meargă la școală începând de luni.

Aproape 2.400 de copii, reprezentând 1% din totalul elevilor de la noi din țară, nu vor fi prezenți fizic în sălile de clasă, pe 13 septembrie, pentru deschiderea noului an de studiu. Măsura se va aplica în șase localități din Satu Mare, două din Arad, o localitate din Sălaj, o localitate din Teleorman și una din Dolj.

„Ordinul comun prevede că ziua de vineri, ziua de astăzi, este zi de referință pentru scenariul aplicat pentru întreaga săptămână care va începe luni.

Astăzi avem, din păcate, 12 localități care au depășit rate de infectare de 6 la mie. Sunt șase localități din Satu Mare, două în Arad, o localitate în Sălaj, o localitate în Teleorman, una în Dolj care au depășit rata de 6 la mie”, a declarat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă.

Ce elevi nu au voie să meargă la școală începând de luni
Sorin Cimpeanu

Numărătoarea inversă pentru București

Creștera continuă a numărului de infectări zilnice cu SARS-CoV-2 îi va ține și pe elevii din Capitală acasă, peste doar câteva săptămâni. Potrivit Ministrului Educației, estimările arată că Bucureștiul va ajunge la rata de infectare de 6 la mie în octombrie, scenariu ce va impune închiderea școlilor și reîntoarcerea la sistemul online.

„Din păcate, pentru elevi prezența fizică nu va mai fi posibilă. Va fi posibilă pentru creșe și grădinițe, unde învățământul online este o aberație. Din fericire, sunt convins că va fi pentru o perioadă scurtă, pentru că și în valul 3 am avut o perioadă de circa 10 zile în care s-a depășit rata de 6 la mie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Noul an școlar va fi diferit față de cel precedent, Ministrul Educației precizând că tezele vor fi susținute fizic, chiar și în scenariul în care școlile sunt închise: „În acest an, tezele se vor da normal, simulările se vor derula normal, vrem să se deruleze normal acest an”.

„Admiterea vara viitoare la liceu se va da după exact aceleași reguli după care s-a dat și anul acesta, bacalaureatul la fel”, a mai precizat ministrul Educației.

Urmăriți Impact.ro și pe