Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open. Americanii o văd printre favorite

Gabriel Peneș 23.08.2022, 16:02
Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open. Americanii o văd printre favorite

Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open. Fostul lider mondial se pregătește pentru participarea la ultimul turneu de Grand Slam. Românca a reușit să reintre în Top 10 mondial după ce a cucerit titlul la Toronto, dar s-a retras de la Cincinnati din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă. Simona Halep este văzută, totuși printre favorite la US Open, în opinia bookmakerilor americani.

Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open

Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open. Jucătoarea din Constanța a reușit, după un an, să revină în Top 10 WTA, după ce s-a impus, pentru a treia oră, în turneul de la Toronto. Ea s-a confruntat, după aceea, la Cincinnati, cu o problemă la coapsa dreaptă, ce a făcut-o să se retragă din competiție înaintea partidei din turul 2.

Dar Simona Halep pare a-și fi revenit, ea efectuând deja primele antrenamente pe terenul central de la Flushing Meadows, locul unde va avea loc ultimul turneu de Grand Slam al anului. US Open este turneul de Grand Slam unde Halep are cele mai slabe rezultate. A jucat o singură semifinală, în anul 2015, când a pierdut în fața italiencei Flavia Pennetta.

Simona a cucerit câte un trofeu la Wimbledon și Roland Garros, iar la Australian Open a disputat finala în 2018, pierdută în fața lui Caroline Wozniacki. La ediția de anul trecut, Simona a fost eliminată în faza optimilor de finală ale competiției de la New York, 3-6, 3-6 în fața Elinei Svitolina.

Ce cotă are Simona Halep la câștigarea US Open. Americanii o văd printre favorite
Simona Halep a dat peste cap cotele caselor de pariuri, după ce a câștigat turneul de la Toronto

Americanii o văd printre favorite

Simona Halep se află pe locul 7 WTA, după ce a pierdut un loc după retragerea de la Cincinnati. Astfel, ea va lua startul la US Open din postura de cap de serie numărul 7, ce reflectă poziția în ierarhia mondială. Primele trei favorite sunt Iga Swiatek, Anett Kontaveit și Maria Sakkari, cele care conduc și clasamentul WTA.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În schimb, Halep este mult mai bine cotată la casele de pariuri, mai ales după succesul de la Toronto. Dacă înaintea turneului canadian nu era una printre primele 5 favorite, acum, marea noastră campioană pornește cu șansa a doua la câștigarea trofeului, cu o cotă de 9. Prima este Iga Swiatek, care a primit cota de 3.75. Halep este urmată de Coco Gauff, cu cotă 11.

Pe de altă parte, Simona Halep poate da o adevărată lovitură financiară la US Open, dotat cu premii totale record, de 60 de milioane de dolari. Ea a depășit deja borna de 40 de milioane de dolari câștigate doar din tenis. Românca o poate depăși pe Venus Williams în topul „all-time” al câștigurilor din tenis, dacă își va adjudeca trofeul, în fața ei rămânând doar Serena Williams. O asemenea victorie ar fi răsplătită cu 2,6 milioane de dolari. Simpla prezență pe tabloul principal – adică în turul 1 – e recompensată cu nu mai puțin de 80.000 de dolari.

În afara Simonei Halep, România mai are încă trei reprezentante pe tabloul principal la simplu feminin: Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian. De asemenea, țara noastră mai are patru jucătoare care sunt înscrise în calificări: Ana Bogdan, Irina Bara, Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Lee.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....