Ce categorie de români riscă cinci ani de închisoare. Un nou proiect de lege pe masa Executivului

Cătălina Burghelea 16.12.2021, 13:54
Ce categorie de români riscă cinci ani de închisoare. Un nou proiect de lege pe masa Executivului

Guvernul României pune țara la cale, în aceste zile. Se dezbat problemele serioase ale românilor într-o serie de ședințe și întâlniri între politicieni. Un nou proiect de lege prevede că românii riscă până la cinci ani de închisoare dacă nu plătesc la timp impozitele și contribuțiile. Astfel, neplata acestor taxe după 60 de zile de la scadență se reincriminează ca fapte de evaziune fiscală, potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Finanțelor.

Românii care nu-ți plătesc impozitele la timp ar putea fi pedepsiți de lege

Cetățenii care nu își vor plăti la timp impozitele și contribuțiile ar putea fi sancționați cu închisoare de la unu la cinci ani. Măsura îi vizează pe acei români care nu achită impozitul din arendă, cel pe salarii sau dobânzi. Deocamdată este vorba doar de o propunere, iar anunţul a fost făcut joi, de către ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, potrivit Antena 3. Vizați de noul proiect de lege sunt și cei care nu plătesc impozite pe proprietate intelectuală, pe dobânzi sau impozite în baza contractelor de activitate sportivă.

„Se reincriminează fapta de reţinere şi neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereţinere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa. Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite şi contribuţii, supuse regimului de reţinere sau încasare şi plată sau virare, cu precizarea actului normativ şi a articolelor care le reglementează. Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani”, se precizează în actul normativ.

Ce se întâmplă cu impozitarea pensiei pentru o categorie de români

Persoanele vizate de noul proiect de lege

Mai mult, la aceeaşi categorie se înscriu şi persoanele care nu plătesc impozit pe dividende, pe pensii, contribuţii la sănătate, contribuţii la pensii, impozit pe salariu, impozit pe jocurile de noroc sau contribuţii la fondul de mediu. Românii care nu plătesc aceşti bani în termen de 60 de zile de la data scadentă riscă pedeapsa cu închisoarea până la cinci ani, începând cu anul 2022.

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/ sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, arată textul Ordonanţei de urgenţă.

Cei care nu plătesc aceşti bani în termen de 60 de zile de la data scadentă riscă  închisoare

Potrivit noului proiect de lege, printr-o astfel de propunere legislativă se reincriminează fapta de reţinere şi neplată, respectiv fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereţinere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul scadent prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute.

„În ceea ce priveşte termenul de 60 de zile prevăzut în cuprinsul prevederilor art.6^1, menţionăm că acesta a fost stabilit ţinând cont de următoarele: drepturile salariale, cât şi impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă sunt plătite de către contribuabili în funcţie de disponibilităţile băneşti deţinute de aceştia, la termenul de scadenţă reglementat de lege”, se mai precizează în document.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...