Ce animale se abandonează pe străzile unui oraș din România. Primarul s-a înfuriat când și-a dat seama

Andreea Bisinicu / 22.01.2021, 16:58
Ce animale se abandonează pe străzile unui oraș din România. Primarul s-a înfuriat când și-a dat seama

Ce animale se abandonează pe străzile unui oraș din România. Primarul s-a înfuriat când și-a dat seama. Acțiune fără precedent a autorităților locale din Câmpulung Muscel. Începând de joi, 21 ianuarie 2021, aceștia au început să ridice de pe stradă animalele domestice lăsate în libertate. De data aceasta, însă, nu este vorba despre câini și pisici inofensive, ci de animale domestice mult mai mari, precum caii și vacile care sunt lăsate să circule în jurul blocurilor de locatari.

Cai și vaci abandonate pe străzile din Câmpulung Muscel

Campania respectivă nu se referă doar la câini și pisici, ci la animale mult mai mari. Este vorba despre cai și vaci care, de ani de zile, circulă pe peluzele din fața blocurilor. Deși animalele de gabarit depășit fac multă mizerie în urma lor, cea mai presantă problemă este aceea că pun în pericol siguranța copiilor care ies la joacă. „Animalele nu au ce căuta pe stradă”, declara săptămâna trecută primarul Elena Lasconi, oripilată și ea de ceea ce se petrece pe străzile din municipiul din județul Argeș.

Edilul municipiului Câmpulung i-a anunțat pe proprietarii de cabaline și bovine că vor fi luate măsuri drastice în acestă privință. În cazul în care necuvântătoarele vor mai fi lăsate în libertate printre blocuri, animalele vor fi confiscate iar proprietarii acestora vor fi sancționați cu amenzi usturătoare. Pentru că a trecut o săptămînă și nu s-a întâmplat nimic, joi, 21 ianuarie, polițiștii locali au descins în cartierul Grui din municipiu, însoțiți de reprezentanții asociației Save the Horses. Tabloul găsit aici este unul greu de suportat. Mai mulți cai subnutriți au fost abandonați pe străzile din cartier, în timp ce își căutau hrană prin tomberoanele din spatele blocurilor.

Mai multi cai au fost salvati de pe strazile din Campulung Muscel
Mai multi cai au fost salvati de pe strazile din Campulung Muscel

Într-un final, polițiștii au identificat și proprietarul. Este vorba despre un bărbat din comuna Bughea de Sus care, în anii trecuți, a mai fost amendat de două ori, pentru aceeași problemă, însă fără folos. De data aceasta, bărbatul a fost sancționat de către autoritățile locale cu 1000 de lei, iar cele două cabaline au fost transportate la un centru de asistență din Ploiești. Reprezentanții legii din Câmpulung anunță că acesta este doar începutul și că astfel de acțiuni vor fi demarate zilnic, începând cu data de luni, 25 ianuarie.

Multe accidente sunt provocate din cauza cailor lăsați liberi pe străzi

Problema cailor abandonați și maltratați nu este una nouă pentru țara noastră. Foarte multe cabaline sunt chinuite și subnutrite de către diverși indivizi care îi folosesc pe post de mijloc de transport pe străzile din România. Pe lângă faptul că acest lucru încalcă drepturile animalelor, acestea sunt foarte periculoase deoarece pot cauza accidente rutiere.

Ce animale se abandonează pe străzile unui oraș din România. De cele mai multe ori, cabalinele sunt ținute în spații restrânse, în condiții igienice precare și nu sunt bine hrănite. Din această cauză, cele mai multe se îmbolnăvesc și mor. Alții sunt lăsați de izbeliște la marginea drumurilor, unde pot provoca accidente rutiere. În astfel de cazuri nefericite, căruțașii și proprietarii de animale abandonate pe drumurile publice scapă doar cu câteva amenzi, pe care nici măcar nu le plătesc.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI