Ce alocaţii primesc copiii românilor în Italia. Condiţia pusă de statul italian

Stan Filon 24.11.2021, 12:41
Ce alocaţii primesc copiii românilor în Italia. Condiţia pusă de statul italian

Italia revoluționează sistemul de alocații, iar românii stabiliți acolo vor avea și ei aceleași drepturi. Schimbările anunțate de guvernul italian vor intra în vigoare începând cu data de 1 martie 2022, atunci când va fi disponibilă ”alocația unică universlă”.

S-a stabilit ce alocaţii primesc copiii românilor în Italia

Italia a regândit sistemul de alocații de stat pentru copii, iar copiii românilor stabiliți în Peninsulă vor beneficia și ei de aceste modificări legislative. Apare ”alocația unică universlă”, iar cererile pentru aceasta vor fi primite de autorități începțnd cu data de 1 ianurie 2022.

De alocația unică vor beneficia și cetățenii străini, inclusiv românii, rezidenți de cel puțin 2 ani pe teritoriul Italiei. Autoritățile italiene au stabilit că rezidența nu trebuie să fie una continuă, poate fi chiar și periodică. Cu toate acestea, există însă o condiție: domiciliul și plata impozitelor să aibă loc în Italia, informează ANSA.

S-a stabilit ce alocatii primesc copiii romanilor in Italia
S-a stabilit ce alocatii primesc copiii romanilor in Italia

Când se depun cererile

Alocația unică a absorbit practic alocația pentru nucleul familial și bonusul bebe, și va fi acordată copiilor începând chiar din luna a șaptea de sarcină, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, cu condiția ca aceștia să studieze sau să facă studii sau stagii cu venit minim.

Trebuie precizat faptul că beneficiul se va calcula în funcție de numărul de copii, de prezența persoanelor cu dizabilități, precum și în funcție de veniturile părinților. Astfel, alocația lunară va urca până la 175 de euro pentru fiecare copil, dar va scădea la 85 de euro pentru tinerii între 18 și 21 de ani și la 50 de euro pentru copiii din familii cu venituri mari.

Ce venituri vor avea familiile sărace

Autoritățile italiene vin și cu un exemplu. Pentru un ISEE (indice economic anual) până la 15.000 de euro se va primi suma maximă, de 175 de euro lunar pentru un copil, 350 pentru doi, 610 pentru trei și 970 pentru 4. În același timp, familiile cu ”patru copii sau mai mulți copii” vor primi o ”suprataxă forfetară” suplimentară de 100 de euro.

În plus, dacă mama are sub 21 de ani, aceasta va primi 20 de euro în plus pentru fiecare copil al său. Sumele scad pentru familiile cu venituri mai mari. Pentru un ISEE de peste 40.000 de euro, familiile cu un copil vor primi doar 50 de euro, 100 de euro cu doi copii, 165 de euro cu trei copii, 330 de euro cu 4 copii. Cererile vor putea fi depuse la INPS, începând cu 1 ianuarie pentru perioada: martie 2022 – sfârșitul lunii februarie 2023.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...