Ce afacere are soția lui Mihai Gâdea. Câștigă bani mulți, nu depinde de salariul prezentatorului

Badea Violeta 16.10.2021, 21:20
Ce afacere are soția lui Mihai Gâdea. Câștigă bani mulți, nu depinde de salariul prezentatorului

Mihai Gâdea și Agatha Kudri sunt căsătoriți de aproape două decenii. Dacă pe vedeta Antenei 3 o cunoaște toată lumea, puțini sunt cei care știu cine este soția realizatorului tv și ce afacere are. Iată cât de mulți bani câștigă!

Soția lui Mihai Gâdea face bani frumoși dintr-o afacere

Mihai Gâdea și Agatha Kudri formează unul dintre cele mai solide și mai longevive cupluri din România. Cei doi au împreună o fată, pe Karina Maisha, în vârstă de 19 ani. Spre deosebire de soțul ei, Agatha Kudri preferă să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, fiind o apariție extrem de discretă.

Soția realizatorului TV este fiica unui pastor adventist din Timișoara și a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 2004. Însă, Agatha Kudri nu s-a bazat doar pe studii, ci și pe sport. Ea concurează la competiții de triathlon. Un sport mai puțin cunoscut în România, dar destul de complex. Acesta implică nu mai puțin de trei discipline: înot, bicicleta și alergare.

În anul 2011, soția lui Mihai Gâdea și-a deschis o grădiniță cu program afterschool. Din păcate, pandemia de anul trecut a făcut ca cifra de afaceri să fie de 345.000 lei, iar profitul de doar 842 lei. Cu toate astea, Agatha Kudri se descurcă de minune, fiind și consilier pentru dezvoltare personală.

Sotia lui Mihai Gadea face bani frumosi dintr-o afacere
Sotia lui Mihai Gadea face bani frumosi dintr-o afacere

Cât costă o oră la cabinetul soției lui Mihai Gâdea

Agatha Kudri se recomandă consilier pentru dezvoltare personală, psiholog psihoterapeut integrativ practicant sub supervizare, sociolog în profilul sociopsihopedagogie. O ședință de consiliere costă 150 de lei, potrivit fanatik.ro.

„Sunt propriul meu puzzle. Nu știu numărul de piese, dar știu că ele sunt împrăștiate în toată lumea. Viața îmi este o călătorie pentru a descoperi și a întregi piesă cu piesă harta către Adevărul ființei mele, către sufletul meu”, spunea despre sine soția lui Mihai Gâdea.

„Am fost creați pentru a fi una cu Creatorul și sunt convinsă că potențialul nostru ca ființe umane este departe de închipuirile noastre. Am cunoscut strălucirea și măreția vieții, prin cele două coordonate, pacea și iubirea, într-un grafic care se numește fericire”, își continuă prezentarea Agatha.

„Fiecare suflet cunoscut poate deveni o piesă din viața mea, așa cum eu pot fi o piesă din viața lui. Așa cum pot fi o piesă și din viața ta. Piesa care te-a ajutat să realizezi ce imagine descoperă jocul tău de puzzle”, a mai adăugat aceasta.