Ce a trebuit să îndure Lidia Buble la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Ipostaza rușinoasă în care s-a regăsit. „Te vedea toată lumea”

Anca Manolica 29.11.2022, 09:00

Reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a fost unul extrem de dur, care i-a supus pe concurenți celor mai grele probe, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Lidia Buble este una dintre vedetele care s-a aventurat în acest show, iar experiența a fost una cât de poate de dură. Artista a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Ego.ro, despre ce a trebuit să îndure în emisiune.

Cum a arătat experiența Lidiei Buble la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

Lidia Buble a stat numai o lună în celebrul show de la Pro TV, însă în aceste patru săptămâni a reușit să demonstreze că poate să își învingă fobiile, să facă față cu brio tuturor tensiunilor iscate din cauza competiției, dar și să reziste mult timp fără mâncare. De altfel, ea a tot spus că foamea i-a fost cel mai mare inamic.

Încă de la plecarea în Republica Dominicană, îndrăgita artistă s-a declarat speriată de faptul că va trebui să facă față lipsei hranei, lucru ce nu i-a plăcut absolut deloc, dar nu s-a așteptat niciodată să se lovească de o realitate atât de cruntă. Pe zi, concurenții show-ului aveau o rație de numai 70 de grame de orez și 70 de grame de fasole.

„Am descoperit foarte multe la mine”

Iar această lipsă acută de hrană și-a pus amprenta vizibil pe trupul ei, pentru că a slăbit aproximativ opt kilograme. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ego.ro, Lidia a dezvăluit cum a fost experiența „Sunt celebru, scoate-mă de aici” pentru ea.

„În junglă toată lumea era vorba aia „vai mama noastră”. Avem la noi trei perechi de șosete, trei perechi de chiloți și hainele care deja ne rămăseseră și mari. Eu personal le prindeam cu elastice de păr, cu agrafe.

Eu sunt o femeie care atunci când vine vorba de adrenalină se aruncă cu capul înainte fără să stea să se gândească prea mult și nu îmi pare rău deloc. Eu în competiția asta am descoperit foarte multe la mine. Fix pentru asta m-am dus.

M-am dus să-mi cunosc cumva limitele și mă sperie faptul că nu am reușit să le cunosc pentru că eu din emisiune nu am ieșit renunțând sau ridicând o mână strigând „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, pe mine m-a scos un joc oarecum banal, dar probele cele mai grele pe care le-am avut de făcut, le-am făcut față cu brio, zic eu.”, a spus artista, pentru Ego.ro.

Lidia Buble la Sunt celebru, scoate-mă de aici
Lidia Buble la Sunt celebru, scoate-mă de aici

„Nu aveam ușă la baie, erau camere peste tot”

Competiția extrem de dură a schimbat-o mult, nu doar prin prisma faptului că a reușit să își învingă anumite fobii, ci pentru că a reușit să se maturizeze din mai multe puncte de vedere. Așadar, spune ea, și-a promis că nu va mai face niciodată mofturi la mâncare și va servi tot ce este în farfurie. De asemenea, a învățat să aprecieze mai mult confortul pe care îl are acasă, după ce o lună de zile a dormit în junglă.

„Am promis că în momentul în care o să ajung acasă, dar nu doar acasă, oriunde în lumea asta o să mă poarte pașii, eu nu o să mai zic niciodată că mâncarea nu e bună. Nu există, din gura mea nu o să mai auziți lucrul ăsta. Nu mai fac mofturi, nu mai există să las în farfurie că vezi Doamne că mă îngraș (..)

Dacă mă gândesc bine cred că de fapt igiena cumva și intimitatea mi-a lipsit cel mai mult în acea competiție. Este adevărat că noi nu aveam ușă la baie, erau camere peste tot, te vedea toată lumea, toți se plângeau că sunt constipați, numai asta auzeam încontinuu. Asta a fost greu, pentru că nu am avut condiții. Eu zic că am dus cu bine Crucea”, a mai dezvăluit Lidia Buble.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...