Ce a spus Oana despre Petre Roman chiar de ziua lui. Vedeta, emoţionată până la lacrimi: „Mă simt orfană”

Ana Anitoiu, Ștefan Olteanu 22.07.2021, 18:18

Oana Roman i-a făcut urări publice tatălui ei, Petre Roman, care a împlinit joi vârsta de 75 de ani. Vedeta a dezvăluit ce admiră mult la el, dar n-a ratat să spună și câteva amănunte mai puțin plăcute despre relația pe care o are cu fostul prim-ministru al României.

Zi specială în familia Oanei Roman

Mai exact, Oana Roman le-a făcut urări tatălui ei, dar și surorii ei vitrege, Catinca, pentru că cei doi sunt născuți în aceeași zi. Vedeta a povestit cum a aflat tatăl ei că nu mai avea să fie singurul sărbătorit în familie la data de 22 iulie.

„La mulți ani, Catinca! La mulți ani, tati, să fii sănătos și minunat și mi-e dor de tine! Sunt născuți în aceeași zi și este și poveste foarte frumoasă, pentru că părinții mei când s-au cunoscut, tata a invitat-o pe mama la masă iar ea a spus «îmi pare rău, nu pot să vin că este ziua fetei mele.» Și tata i-a zis: «Da, dar este și ziua mea. Cum facem?». Astăzi este o zi specială. Să fii cool ca până acum.”, a spus Oana Roman.

Ce a spus Oana despre Petre Roman chiar de ziua lui. Vedeta, emotionata pana la lacrimi
Petre Roman si Oana Roman

Oana Roman, despre ce admiră mult la tatăl ei

De asemenea, Oana Roman a spus că admiră disciplina de care a dat dovadă întotdeauna tatăl ei, care a avut grijă să facă mult sport și să aibă grijă de el – motivul pentru care acum, la vârsta de 75 de ani, arată ”extraordinar”. Fostul premier i-a spus fiicei lui că va sărbători plecând undeva.

„Îmi pare rău că nu am apucat să îl sun pentru că am niște zile foarte aglomerate. Am ajuns acasă la 1 noaptea. Cam așa sunt zilele mele. Eu îi doresc să fie la fel de în formă ca până acum. (…) În ultimii ani am devenit și eu mai disciplinată. El în fiecare zi învață, citește și evoluează. Admir foarte mult faptul că nu l-am auzit vorbind de rău pe cineva. Cred că de două ori l-am auzit pierzându-și cumpătul, dar de altfel reușește să trateze lucrurile cu o diplomație incredibilă. Eu sunt mai impulsivă.”, a spus Oana Roman.

Oana Roman, despre ce o nemulțumește în relația cu tatăl ei

Pe de altă parte, Oana Roman a spus și ce o nemulțumește în relația cu tatăl ei. Vedeta a spus că îi simte lipsa și că ar vrea să poată petrece mai mult timp alături de el. Ea a precizat și că fiica ei își iubește mult bunicul.

„Îmi lipsește prezența lui, pentru că sunt momente când mă simt orfană de tata pentru că nu reusim să ne vedem atât de des precum așa mi-aș dori. Isa îl iubește foarte tare. De fiecare dată când aude numele lui, tresare.”, a spus Oana Roman.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...