16:39
O alpinistă spaniolă a ieșit la lumină luna aceasta, după ce a stat vreme de 500 de zile izolată într-o peșteră, la 70 de metri adâncime, fără niciun contact cu exteriorul. La ieșirea din peșteră, pe 14 aprilie, Beatriz Flamini a declarat că a crezut că a stat acolo doar 160-170 de zile. Experimentul a demonstrat că, în situații de izolare, timpul chiar devine o noțiune relativă.
Pe 14 aprilie, Beatriz Flamini a ieșit zâmbitoare și într-o formă fizică aparent bună din peștera din Granada aflată la 70 de metri adâncime, ce-i fusese casă vreme de 500 de zile, începând cu 21 noiembrie 2021. Deși neconfirmat încă oficial de Guinness Book, acesta este un record mondial pentru cel mai lung timp petrecut în subteran.
În această perioadă, Flamini nu a avut absolut niciun contact cu lumea exterioară, totul făcând parte dintr-un experiment în care s-a dorit aflarea de mai multe informații despre efectul izolării extreme asupra organismului uman. „Cine dă o bere?”, au fost primele ei cuvinte odată readusă la suprafață.
Doar o problemă a avut Flamini la ieșire: era dezorientată temporal. Ea declarat reporterilor că timpul a zburat şi că nu voia să iasă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Când au venit să mă ia, dormeam. Am crezut că s-a întâmplat ceva. Am întrebat: „Deja? Sigur că nu. Nu-mi terminasem cartea”, a spus ea.
Ulterior, într-o conferință de presă, Beatriz Flamini le-a povestit ziariștilor că a pierdut noţiunea timpului după aproximativ două luni.
„A existat un moment în care a trebuit să nu mai număr zilele”, a spus ea, adăugând că a crezut că a stat în peşteră „cam 160-170 de zile”.
Ea și-a petrecut timpul făcând exerciţii fizice, desenând, împletind căciuli de lână și citind. Dar, de la un punct, timpul a trecut altfel, în mod evident, pentru ea.
Acțiunile, emoțiile și schimbările de mediu au un efect puternic asupra felului în care mintea noastră procesează timpul. Pentru majoritatea oamenilor, răsăritul și apusul Soarelui marchează trecerea unei zile, iar munca și rutina socială indică trecerea orelor.
În întunericul subteranului, fără compania altor persoane, multe dintre aceste repere ale trecerii timpului dispar. Prin urmare, Flamini a devenit, probabil, mult mai dependentă de procesele psihologice ce monitorizează trecerea timpului, scrie sciencealert.com.
Una dintre modalitățile prin care ținem minte curgerea timpului este memoria. Dacă nu știm de cât timp facem un anumit lucru, folosim un număr de amintiri formate pe parcursul evenimentului ca un „contor” al cantității de timp scurse. Cu cât formăm mai multe amintiri legate de un eveniment sau de o perioadă, cu atât mai mult le percepem mai lungi ca durată.
Zilele ocupate și săptămânile pline de întâmplări noi și pasionate rămân în amintire, în general, o perioadă mult mai lungă decât cele în care nu se întâmplă nimic notabil.
Pentru Flamini, absența interacțiunii sociale combinată cu lipsa de informații despre familia ei și evenimentele exterioare – precum declanșarea războiului din Ucraina și ridicarea restricțiilor după pandemia de coronavirus) a redus în mod semnificativ numărul de amintiri pe care ea și le-a format în timpul izolării.
„Am rămas blocată în 21 noiembrie 2021. Nu mai știu nimic din ceea ce s-a întâmplat în lume”, a notat ea însăși, conform sursei citate.
Pierderea noțiunii timpului se reflectă, de asemenea, în reducerea importanței lui în viața din peșteră. În agitația normală a vieții exterioare a omului modern, majoritatea oamenilor trăiesc sub presiunea timpului. Pentru noi, ceasul măsoară nu doar trecerea orelor, ci și cât de productivi și cât succes avem ca adulți.
Pierderea noțiunii timpului a mai fost raportată în mod repetat de adulți și copii care au petrecut perioade mai lungi izolați în cadrul unor buncăre nucleare, în scopuri de cercetare, în vremea în care Războiul Rece era la cote maxime. A fost, de asemenea, semnalată și la persoanele aflate în închisori, dar a fost experimentată de mulți oameni și în timpul pandemiei de Covid-19.
Aceste tipuri de izolare par a crea un simț alterat al trecerii timpului. Flamini, la rândul său, a petrecut cele 500 de zile după propriul orar, fără obligația de a îndeplini vreo sarcină anume, nici n-a trebuit să se grăbească la muncă ori la o întâlnire de afaceri. Acest lucru a făcut ca trecerea timpului să devină irelevantă pentru ea.
