Ce a găsit un român într-o roşie cumpărată din piaţă. I s-a făcut rău instant când a văzut

Ana Anitoiu, Mirabela Năstase 23.06.2021, 19:29
Ce a găsit un român într-o roşie cumpărată din piaţă. I s-a făcut rău instant când a văzut

Un român a publicat pe internet o fotografie cu o roșie pe care a cumpărat-o din Piața Obor din Capitală. După ce a tăiat-o, în timp ce își pregătea masa, bărbatului i s-a făcut rău imediat. Iată ce a găsit în ea, dar și ce au avut de spus mai mulți legumicultori în acest caz.

Ce a găsit românul în roșia cumpărată din piață

Românul a mers la Piața Obor și a fost încântat de prețul pe care l-a văzut la o tarabă unde se vindeau roșii. A plătit șase lei pe kilogram, în loc de 7 sau chiar 14 lei, cât costau în alte părți, și a plecat acasă fără să își imagineze surpriza de care urma să aibă parte.

Când a început să pregătească ceva de mâncare, românul a suferit un șoc. Dintr-o roșie perfectă la suprafață s-au ivit mai multe fire verzi ce păreau a fi rădăcini, iar mirosul nu era tocmai unul plăcut. Bărbatul s-a întors a doua zi în piață ca să ceară explicații.

Ce a gasit un roman intr-o rosie cumparata din piata. I s-a facut rau instant cand a vazut
Ce a gasit barbatul intr-o rosie

Legumicultorii, despre roșia cu surpriză

Deși nu l-a găsit pe omul care i-a vândut roșia cu surpriză, bărbatul a intrat într-o ceartă cu ceilalți producători prezenți în piață. Aceștia i-au spus că roșia respectivă nu a fost stropită sau tratată, ala cum a susținut el. Totuși, românul care a făcut descoperirea neplăcută a spus că acea roșie a rămas intactă zile întregi, în ciuda faptului că a lăsat-o pe balcon, în bătaia directă a soarelui.

”Ne omorâți cu zile ca să faceți bani. De unde aveți roșii coapte când afară plouă de rupe, frig a fost până de curând și soare mai deloc? Cu ce le stropiți? Foarte normal ar fi ca cel care vinde roșii în piață sau orice altceva să aibă trecut pe lângă certificatul de producător și cu ce a stropit și tratat plantele.

Nimeni, niciodată nu îi verifică pe fermierii ăștia. Nenorocirile astea de stropesc ei sunt la liber, le poate cumpăra și un copil. Vă văd pe grupul acesta cum vă întrebați unul pe celălalt cum se combină soluțiile, câtă apă să puneți. Păi, de unde știți voi? Lucrul acesta trebuie să-l facă un specialist, nu voi. De unde știți gramaj, cantitate? Unul spune ceva, altul altceva. Și noi mâncăm. Ne omorâți, băi, ne omorâți. Faceți experimente pe noi”, a scris românul pe un grup al legumicultorilor.

Explicația specialiștilor. Ce ar fi găsit bărbatul, de fapt, în roșie

Un fermier din zona Ialomiței, Gheorghe Marin, a explicat că roșia respectivă este una normală, ale cărei semințe au germinat. Acest lucru ar fi normal, fără să însemne că produsul a fost stropit cu o substanță nocivă. Vezi AICI ce spun specialiștii despre roșiile cu formă țuguiată!

”Nici vorbă de mutații sau altele. E o roșie normală, o roșie ale cărei semințe au germinat. Se întâmplă, este ceva normal, nu înseamnă că roșia aceasta a fost stropită cu ceva anume care să facă rău. Discutăm despre o poză, eu nu-mi pot da cu părerea ce a făcut fermierul X sau Y privind o poză, dar roșia aceasta, așa cum arată ea în poză, e doar o roșie cu semințe germinate”, a spus Gheorghe Marin, potrivit fanatik.ro. Vezi AICI ce test poți să faci ca să afli dacă roșiile cumpărate au chimicale!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...