Ce a făcut Ion Țiriac cu Trabantul primit cadou de la Simona Halep. Gestul uimitor al miliardarului

Stan Filon 13.01.2021, 17:01

S-a aflat acum ce a făcut milionarul Ion Țiriac cu Trabantul primit cadou de la Simona Halep! Jucătoarea de tenis a uimit pe toată lumea, în anul 2018, când i-a oferit lui Ion Țiriac o mașină mai puțin obișnuită. Fostul număr 1 mondial a pierdut un pariu atunci.

Trabantul Simonei Halep, la loc de cinste pentru Ion Țiriac

Ei bine, Simona Halep a pierdut un pariu pus cu milionarul Ion Țiriac și a fost nevoită să-i cumpere acestuia un autoturism pe care milionarul nu îl avea deja, așa că i-a cumpărat un Trabant! Gestul Simonei Halep l-a amuzat teribil pe Ion Țiriac, la momentul respectiv.

”Are și semnătură pe ea. A pierdut un pariu cu mine. S-a hotărât să-mi dea o mașină pe care n-o aveam. E vorba de un Trabant. În loc să nimerească vreun Ferrari, un Maserati sau vreun Rolls Royce… Dar o aștept eu pe ea la colț și până la urmă ma păcălește cu una mai de calitate”, declara atunci Ion Țiriac, pentru Pro Motor.

Trabantul Simonei Halep, la loc de cinste pentru Ion Tiriac
Trabantul Simonei Halep, la loc de cinste pentru Ion Tiriac. Sursa foto: La Volan, Digi 24

Trabantul, printre mașini de milioane de euro

Acum însă Ion Țiriac a găsit locul perfect pentru Trabantul primit cadou de la Simona Halep. L-a adăugat pur și simlu în colacția lui de mașini de milioane și milioane de euro. Trabantul Simonei Halep dă chiar bine printre exponatele lui Ion Țiriac.

Echipa La Volan a vizitat salonul omului de afaceri Ion Țiriac, iar Trabantul Simonei Halep este pur și simplu superb, chiar dacă este mai ieftin de mii de ori decât cea mai ieftină mașină aflată în colecția lui Ion Țiriac.

Modelul expus la galeria lui Ion Țiriac este un Trabant 601. De-a lungul timpului s-au produs peste 3 milioane de astfel de mașini în Germania de Est. Acesta are un motor în 2 cilindri, în linie, cu o putere de doar…26 de cai putere. Transmisia este manuală, cu patru trepte.

Trabant 601 a fost a treia generație a modelului Trabant produs de fabrica VEB Sachsenring din Zwickau, fiind lansată după Trabant 500 și Trabant 600. Mașina expusă în salonul lui Ion Țiriac a bătut România în lung și-n lat și are la bord nu mai puțin de 74.903 de kilometri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...