CCR a anulat alegerile prezidențiale din România

Redacția IMPACT 06.12.2024, 15:50
CCR a anulat alegerile prezidențiale din România

Curtea Constituțională a decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR.

Potrivit CCR, Guvernul va stabili o nouă dată pentru alegerile prezidențiale, iar întregul proces electoral va fi reluat, începând cu înscrierea și validarea candidaturilor.

În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României, desfăşurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024. Procesul electoral pentru alegerea Preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, transmite Curtea Constituțională.

Judecătorii Curții Constituționale au luat decizia după ce s-au reunit de urgență vineri, pentru consultări, în contextul în care la CCR a ajuns un număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale.

Cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania candidatului pro-rus Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

 

Urmăriți Impact.ro și pe