Cazul Timișoara: Cinci persoane care locuiau în blocul deratizat au solicitat astăzi ajutor medical. În ce stare se afla aceștia

Raluca Juncu 20.11.2019, 12:49
Cazul Timișoara: Cinci persoane care locuiau în blocul deratizat au solicitat astăzi ajutor medical. În ce stare se afla aceștia

Au apărut noi date cu privire la tragedia de la Timișoara în care doi copii, împreună cu mama lor și-au pierdut viața după ce în blocul în care locuiau s-a efectuat o deratizare.

Cinci persoane din cele evacuate luni din imobilul deratizat de la Timișoara au solicitat astăzi ajutor medical. Foștii locatari au apelat la numărul unic de urgență acuzând că se simt rău.

 

Noi apeluri la 112

Reprezentanţii ISU Timiş au anunțat astăzi că s-au primit 3 solicitări noi, prin 112, pentru 5 persoane: o mamă cu 2 copii de 12 şi 14 ani, un adult şi încă un copil de 11 ani. Persoanele afectate au fost internate de urgență la Spitalul Județean din Timișoara.

Astfel, numărul persoanelor internate la Spitalul „Louis Turcanu” a crescut de la 32, la 37.

ISU Timiş a anunţat că au depistat prezenţa unei substanţe neurotoxice la etajele trei şi patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut o acţiune de dezinsecţie şi deratizare. Ulterior au fost evacuaţi locatarii tuturor celor 200 de apartamente din clădire, transmite mediafax.ro.

Substanțe interzise la deratizare. Patronul firmei de deratizare, reținut

„În procesul de deratizare a fost folosit un insecticid denumit «Delicia – GASTOXIN», ce conţine în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială”, au transmis anchetatorii.

Delicia – Gastoxin este numele insecticidului cu care s-a efectuat deratizarea. Foto: Digi24.ro

Fosfura de aluminiu afectează inima, plămânii, ficatul și rinichii. Există trei posibilități prin care un om poate lua contact cu toxicitatea acestei substanțe și anume: prin ingerare, prin inhalare, prin absorbție la nivelul pielii sau prin pătrunderea substanței prin leziuni.
Intoxicația se manifestă prin aritmii cardiace, acidoza, hipotensiune, edem pulmonar, amețeli, stări de greață, vomitat, ataxie, amorțeli, probleme digestive, cefalee, slăbiciune musculară, convulsii.

Patronul firmei de deratizare care a intervenit la blocurile din Timișoara a fost ieri reținut. Proprietarul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de vătămare corporală, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.

Ioan Sorin Buţă este patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţa, din Timișoara, unde au murit trei persoane. Compania sa, S. C. BISTIM-DERA S.R.L – D a fost înființată din 2015 și, până anul trecut, când a avut zero angajați declarați la Registrul Comerțului, a funcționat cu unul singur.

Urmăriți Impact.ro și pe