Cazul Caracal: mama Luizei Melencu n-a mai suportat. Ce mesaj i-a transmis fiicei ei

Redacția IMPACT 17.02.2020, 12:55
Cazul Caracal: mama Luizei Melencu n-a mai suportat. Ce mesaj i-a transmis fiicei ei

Gheorghe Dincă a fost deja trimis în judecată, cu opt capete de acuzare la activ. Respectiv, el a fost trimis în judecată pentru săvârșirea următoarele infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat (două infracțiuni), şi profanarea de cadavre sau morminte(două infracţiuni). Însă chiar și în acest sens, mama Luizei Melencu este în continuare, de părere că autoritățile nu au făcut nimic concret pentru a o salva.

Ce spune Monica Melencu, mama fetei dispărute din Caracal?

Luiza Melencu, tânăra de 19 ani din localitatea Dioşti, judeţul Dolj, a dispărut în luna aprilie 2019, după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie, pe o stradă din Caracal. Procurorii DIICOT, cei care anchetează cazul, l-au acuzat pe Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani din Caracal, că a răpit-o, violat-o şi ucis-o pe tânără, dar şi pe o altă adolescentă din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, Alexandra Măceşanu.

Mama Luizei a crezut, în repertate rânduri că fiica ei este în viață, acuzând sistemul românesc de multe ori că nu recurge la măsurile necesare pentru a o recupera. Din păcate însă, nici Luiza Melencu, dar nici Alexandra Măceșanu nu mai figurează, în acest moment pe lista copiilor dispăruți, de pe site-ul oficial al Poliției Capitalei.

Monica Melencu a răbufnit și a scris pe Facebook gândurile sale. Ea  susține că la 10 luni de la dispariției fiicei sale, autoritățile nu au făcut nimic pentru copilul ei, iar că lupta sa contra sistemului românesc va continua.

„Lulu, fii puternică acolo unde esti, fii eroina care ai fost mereu. Mami, te iubesc și mi-e dor de tine, îngerul nostru, al  României”, sunt cuvintele transmise de mama Luizei Melencu.

 

 

Familiile celor două fete răpite de Gheorghe Dincă, respectiv Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, au organizat mai multe proteste. Inițiatorul acestor evenimente, Alexandru Cumpănașu, a reușit să adune la ultima manifestație peste 100 de oameni, care sunt nemulțumiți de modul în care autoritățile au gestionat dosarul Caracal.

Mama Luizei Melencu (stânga), alături de mama Alexandrei Măceșanu (dreapta) la protest. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Mama Luizei Melencu (stânga), alături de mama Alexandrei Măceșanu (dreapta) la protest. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmăriți Impact.ro și pe