Căzătura memorabilă a lui Mihai Morar, în direct. Momentul pe care prezentatorul TV l-ar vrea șters de pe internet. VIDEO

Anca Manolica 04.10.2022, 14:39

Mihai Morar, fostul prezentator al emisiunii Răi da’ buni, de la Antena Stars, a avut parte de un accident teribil în direct. Cu siguranță, mulți își amintesc de monumentala căzătură a acestuia, în urma căreia s-a ales cu o lovitură la cap și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Iată cum s-a petrecut totul.

Căzătura memorabilă a lui Mihai Morar, în direct

Prezentatorul de la Radu ZU a tras o spaimă soră cu moartea, în urmă cu mai mulți ani, chiar în timpul emisiunii a pe care o modera la Antena Stras. Mihai Morar a vrut să le ofere telespectatorilor un moment la înălţime, dar totul s-a terminat cu o vizită la Urgențe.

Demonstrație de groază, s-ar putea descrie pe scurt momentul din emisiunea „Răi da’ bună” difuzată în seara zilei de 4 noiembrie 2014. Vedeta a vrut să urce pe o scară, în direct, în timp ce povestea ceva, iar cele două asistente ar fi trebuit să îl țină. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi Morar a avut nevoie de intervenţia medicilor.

Cele două fete nu au putut ține scara, aceasta a alunecat şi Mihai Morar a căzut rău de la înălțime direct cu fruntea de podea. Iar în cădere a lovit-o și pe una dintre asistente. Vedeta a ajuns pe mâna medicilor cu o rană serioasă la cap.

Alte momente memorabile

Dar momentul cu Mihai Morar nu a fost singurul din istoria televiziunii. Anul 2014 a fost presărat cu multe astfel de incidente. Nici fostele gazde de la Star Matinal de la același post de televiziune nu au fost ocoliţi de momente dureroase. În timpul unei ediţii din luna octombrie a aceluiași ani, Rocsana s-a urcat pe spatele lui Răzvan Botezatu, pentru ca acesta să o plimbe în patru labe prin platoul emisiunii.

Însă vedeta s-a dezechilibrat şi a căzut în cap. Victimă colaterală a fost și fostul concurent de la emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici!, pe care l-a lovit cu tocul de la pantofi, iar el s-a ales cu buza spartă şi cu o urmă de toc în frunte.

O altă dimineață „aluneacoasă” a urmat la numai câteva zile distanță. Atunci, Botezatu a scăpat-o pe Raluca Dumitru pe podea în timpul unui dans mai pasional. Acesta a luat-o pe sus pe Raluca şi a învârtit-o de mai multe ori în aer, dar la final au căzut amândoi. Momentul a stârnit hohote de râs, ba mai mult, spre deliciul bărbaţilor, bruneta a lăsat și anumite părți mai intime la vedere atunci când se afla la podea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...