Câţi bani primeşte Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuţite”. Suma e surprinzătoare

Ioana Bucur 18.05.2021, 16:52
Câţi bani primeşte Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuţite”. Suma e surprinzătoare

Rolul de mămică a adus schimbări importante în viața Ginei Pistol. Simpatica prezentatoare a luat o pauză de la cele mai importante proiecte TV în care era implicată, însă, vorba cântecului, „spectacolul continuă”, dar într-o altă formulă. S-a aflat câți bani primește Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuțite”. Suma este surprinzătoare.

Câţi bani primeşte Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuţite”

Mămica Gina Pistol și-a luat la revedere, pentru o perioadă, de la emisiunile ce i-au adus un succes uriaș, în ultimii ani – „Chefi la cuțite” și „Asia Express”. În timp ce blonda se va concentra pe creșterea fiicei sale, locul ei va fi luat de nimeni alta decât Irina Fodor, soția șarmantului Răzvan Fodor, câștigătorul celui mai recent sezon „Asia Express”. Pregătirile sunt în toi, iar detalii din culise au început să iasă la lumină. S-a aflat câți bani primește Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuțite”. Potrivit unor surse citate de Știri din Lume, bruneta ar primi în jur de cinci mii de euro pentru un sezon, adică pentru trei sau patru săptămâni de filmări.

Când vine vorba despre „Asia Express”, situația este cu totul alta. Aceleași surse dezvăluie că Irinei îi vor intra în cont nu mai puțin de 10.000 de euro pe lună la Asia Express, cu aproape opt mii de euro mai puțin decât lua Gina Pistol. Filmările pentru show-ul ce se va filma în Turcia, Georgia și Azerbaijan vor dura mai mult de două luni – zece săptămâni.

Câţi bani primeşte Irina Fodor de la Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la Cuţite”
Gina Pistol a prezentat-o pe Irina Fodor colegilor de la „Chefi la Cuţite”

„Mi-au dat lacrimile. Nici nu știu de ce: de bucurie că mi se întâmplă mie sau de tristețe că plec două luni departe de copil, de soț și de toată familia”

Irina Fodor a fost copleșită în momentul în care i s-a făcut propunerea ce îi va schimba, cu siguranță viața. Soția lui Răzvan Fodor nu ar fi visat vreodată că după experiența „Chefi la cuțite” va urma un proiect atât de dificil cum este „Asia Express”.

„Când producătorii m-au întrebat dacă vreau să merg în Asia Express, recunosc, m-am uitat un pic peste umăr, să văd dacă nu cumva vorbesc cu cineva din spatele meu. Nu mă gândeam că după “Chefi la cuțite” va urma atât de repede un alt proiect. Apoi, când mi-am dat seama că întrebarea îmi e direct adresată, mi s-au înmuiat genunchii. Am plecat năucă după discuția asta, cu promisiunea că a doua zi dau un răspuns ferm.

În mașină, în prima intersecție, mi-au dat lacrimile. Nici nu știu de ce: de bucurie că mi se întâmplă mie sau de tristețe că plec două luni departe de copil, de soț și de toată familia. Recunosc, îmi e teamă de necunoscut, de amploarea competiției, de provocările care ne așteaptă acolo, dar, pe de altă parte, când auzi povești de la foști concurenți- iar eu am unul chiar în casă, îți dorești să faci și tu parte din experiența asta care îi marchează pe toți cei care au trăit-o.

Contextul în care se desfășoară anul acesta competiția este unic, așa că provocările vor fi și ele pe măsură, sunt convinsă, dar avem concurenți cu un caracter puternic, pregătiți să înfrunte orice obstacol și să câștige, iar eu sunt acolo, alături de ei, pregătită să îi susțin și să îi încurajez.

A început numărătoarea inversă, iar zilele astea, când mai e așa puțin până la plecare, e cel mai greu, ești împărțit între entuziasmul începerii unei aventuri incredibile și emoția în fața necunoscutului. În plus, trebuie să ne organizăm bine, să nu uitam ceva pe acasă și să facem planul cu familiile pentru perioada cât suntem plecați. La noi acasă, am chemat artileria grea, mai exact, bunicile- atât mama mea, cât și mama lui Răzvan, care vor prelua responsabilitățile “gospodăriei” în cele două luni cât voi fi plecată”, a declarat Irina Fodor.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...