Câţi bani primesc juraţii de la Românii au talent. Surpriză mare la Andra

Cristian Cojocaru, Daria Petrescu 28.02.2021, 15:18
Câţi bani primesc juraţii de la Românii au talent. Surpriză mare la Andra

Juraţii emisiunii ”Românii au talent” se pot lăuda că primesc bani frumoși. Conturile acestora cresc considerabil după ce un sezon ia sfârșit. Cei patru jurați fac față cu brio competiției, acest lucru aducându-le beneficii materiale considerabile.

Juraţii de la ”Românii au talent” primesc bani serioși

Dintre aceștia, fac parte Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Alexandra Dinu. Deși este una dintre cele mai urmărite emisiuni la nivel național, foarte puțini știu și câți bani primesc jurații. Se speculează că Alexandra Dinu ar fi plătită cel mai bine, acceptând cu greu să devină jurat al comepetiției talentelor.

Se vorbește că fosta soție a lui Adrian Mutu ar încasa 60.000 de euro luna. Florin Călinescu nu se află prea departe de frumoasa vedetă, astfel că acesta ajunge la o remunerație în valoare de 50.000 de euro. Momentan, Andi Moisescu a fost nevoit să se retragă din grupul jurizării din motive de sănătate, lucru care îi determină pe producători să nu îl mai plătească.

Acesta a rămas să jurizeze din confortul casei sale, însă a fost înlocuit de către Smiley. Astfel, salariul lui Smiley ca prezentator al emisiunii se ridică la 10.000  euro pe lună. Pentru că perioada sa de muncă se întinde pe durata a patru luni cu tot cu preselecții, după un sezon, în conturile lui Smiley intră 40.000 de euro. Este posibil ca aceeași sumă să îi fie acordată și lui Pavel Bartoș.

Alexandra Dinu ar primi cea mai mare sumă dintre cei care jurizează Românii au talent
Alexandra Dinu ar primi cea mai mare sumă dintre cei care jurizează Românii au talent

Cătălin Măruță ar fi negociat contractul Andrei

Potrivit zvonurilor, în ceea ce o privește pe Andra, aceasta nu ar primi un venit așa de consistent ca și colegii săi de juriu. Ar fi vorba că aceasta ar primi aproximativ 12.000 de euro. Suma ar fi fost negociată cu mai marii Pro TV-lui chiar de către soțul ei, Cătălin Măruță, care pare să tragă de partea familie si să crească veniturile ei.

Salariul lui Măruță se învârte în jurul aceleiași sume. Astfel, prezentatorul are un venit demn de luat în seamă, de 15.000 de euro. Andra a mărturisit că este de părere că fiecare familie funcționează și se bazează pe propriile reguli. Deși mai există neînțelegeri între ei ca în oricare cuplu, aceștia trec repede peste.

„Nu există familie perfectă. Fiecare familie este diferită, funcționează după regulile proprii, își rezolvă problemele, evoluează. Absolut toate cuplurile au și momente de criză, iar a te certa e un lucru care poate rezolva multe, te descarci, spui ce frustrări ai. Și noi ne certăm, evident. Important este că fiecare moment tensionat se încheie cu iertare, că ne înțelegem punctele de vedere și ne îmbrățișăm”, a mărturisit Andra.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI