Câți bani câștigă Florin Cîțu, ministrul Finanțelor. “Mi-a scăzut salariul”. Suma pe care o încasează acum lunar

Andrei Cezar 07.06.2020, 11:27

Ministrul de Finanțe a făcut clarificări asupra aspectelor legate de salariul său de la minister. Florin Cîțu a declarat că leafa pe care o primește acum este mai mică decât cea de senator, potrivit News.ro.

Câți bani câștigă Florin Cîțu, ministrul Finanțelor

Lefurile demnitarilor au reprezentat tot timpul un subiect sensibil în societatea românească. Mulți dintre români sunt nemulțumiți de cât câștigă parlamentarii și ministrii în comparație cu salariile obținute de cetățenii obișnuiți.

Florin Cîțu a clarificat situația venitului său ca minsitru al Finanțelor și spune că primește mai puțini bani decât ca senator.

„Mi-am limitat salariul, este 12.000 lei. Mi-a scăzut salariul, să ştiţi, de la Senat aici. Nu doar l-am îngheţat, mi-a şi scăzut. Este vorba de faptul că, da, încercăm şi prin acest mod de a ţine cheltuielile sub control. Mai este ceva aici. Venim de la un deficit de 4% anul trecut. Întrebarea este cu cât apeşi de tare frâna. Eu nu vreau ca politica fiscală din România să fie încă o sursă de frână în economie”, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Digi 24.

Câți bani câștigă Florin Cîțu, ministrul Finanțelor. “Mi-a scăzut salariul”. Suma pe care o încasează acum lunar
Câți bani câștigă Florin Cîțu, ministrul Finanțelor. “Mi-a scăzut salariul”. Suma pe care o încasează acum lunar
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Problema restructurărilor din sectorul bugetar

Ministrul de Finanțe a vorbit și despre restructuratrea apartului bugetar. El susține că o mare parte din această problemă a fost rezolvată la nivelul Guvernului, dar că urmează ca fiecare minister să reorganizeze.

„Restructurarea a început prin faptul că Guvernul are 16 ministere, în loc de 27 câte avea înainte, acesta e primul pas. Acum ştiţi că fiecare minister va avea o ordonanţă de reorganizare prin care se va reorganiza în interior”, a mai spus oficialul.

Totuși, ministrul a declarat că nu știe exact numărul de oameni care au fost dați afară până acum.

În același timp, premierul Ludovic Orban a dispus un control în ceea ce îl privește pe Cîțu, după ce mai mulți angajați l-au acuzat că ar fi desființat comisia juridică din minister care ar fi trebuit să se judece cu părinții săi, pentru un teren de pe malul lacului Vidra, din apropierea pârtiei Voineasa.

”Am verificat la cabinetul premierului, nu au ajuns aceste documente, probabil să fie pe circuit, poate e mai greoi. Deci premierul nu cunoaşte situaţia. Trebuie să se informeze. A fost reacţia normala, că va verifica să vadă ce se va întâmplă. Orice trebuie verificat, lămurit, daca este real sau nu. Noi avem aceasta politică foarte clară, să verificam si o sa va prezentam concluzia.”, a declarat Virgil Guran, întrebat dacă a fost discutată situaţia lui Florin Cîţu, potrivit Antena 3.

Urmăriți Impact.ro și pe