Câți bani a cheltuit Bianca Drăgușanu pe ținuta de la petrecerea Viva. Vedeta a uimit pe toată lumea

Ioana Bucur 03.06.2022, 19:22

Evenimentul monden al anului a strâns la un loc zeci de vedete și persoane publice. Pe covorul roșu, invitații și-au etalat ținutele alese cu atenție și au acceptat să ofere presei detalii despre pregătiri, de la designerii aleși până la prețul hainelor și accesoriilor. Am aflat câți bani a cheltuit Bianca Drăgușanu pe ținuta de la petrecerea Viva. Blonda a atras toate privirile.

Bianca Drăgușanu a atras toate privirile la petrecerea Viva

A fost mobilizare generală în rândul vedetelor din showbiz-ul românesc. Joi, 2 iunie, la Clubul Diplomatic din București a fost organizată petrecerea Viva 2022: Viva la vida!, printre cele mai așteptate evenimente mondene ale anului. Zeci de artiști, actori, modele și vedete de televiziune s-au întrecut în ținute strălucitoare și luxoase, menite să epateze și să pună publicul pe jar.

Invitații au știut că petrecerea avea un dresscode – „Colors in your eyes” – așa că am avut parte de un adevărat festival al culorilor.

De la eveniment nu avea cum să lipsească Bianca Drăgușanu. Blonda a atras toate privirile cu o rochie spectaculoasă, creație proprie, din mătase naturală, ce a ieșit în evidență datorită culorii puternice, fucsia, precum și a decolteului amețitor de pe piept și picior, care i-au pus în evidență formele aproape perfecte.

Am aflat că rochia Biancăi Drăgușanu costă în jur de 1.500 de euro. Vedeta a accesorizat-o cu bijuterii prețioase, bătute în zeci de diamante și o pereche de sandale în valoare de 1.200 de euro.

Câți bani a cheltuit Bianca Drăgușanu pe ținuta de la petrecerea Viva. Vedeta a uimit pe toată lumea

Ce alte vedete au mai participat

Printre vedetele care au impresionat ochiul critic al telespectatorilor au fost Oana Roman și partenerul ei, Marius Elisei, Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, Elena Ionescu, Anca Dumitra, Cristina Cioran și mulți alții.

Adela Popescu și-a făcut apariția într-o ținută elegantă, alegând un costum realizat de un designer român, în valoare de 2.000 de euro.

„Regina” serii a fost, fără îndoială, Giulia Nahmany. Actrița a surprins invitații de la petrecere cu o ținută extravagantă în valoare de 90.000 de euro.

„Ținuta mea valorează peste 90.000 de euro. Când am auzit așa ceva, nu mi-a venit să cred. Așa mi s-a zis când am întrebat!”, a spus fosta concurentă de la Ferma 2020.

La doar câteva zile după ce și-a anunțat divorțul, Raluca Bădulescu a fost o apariție fermecătoare, analizată de bunul său prieten, Cătălin Botezatu:

„Raluca a arătat bestial, de nota 10, la eveniment. Este toată versaciană, cu sandale impecabile de la George „Mineli”, curea și accesorii Versace, geantă marca Dolce, cu o perucă foarte frumoasă. A arătat impecabil, spectaculos. A avut și o stare de spirit bună, după anunțarea divorțului”, a spus designerul, pentru Ego.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...