Câți ani de închisoare riscă Margherita de la Clejani, după ultimul scandal. E șocant ce a putut să facă. Informații din anchetă

Iancu Andreea 17.09.2020, 14:57
Câți ani de închisoare riscă Margherita de la Clejani, după ultimul scandal. E șocant ce a putut să facă. Informații din anchetă

Fiica lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani are lipici pentru belele. Margherita a ajuns în urmă cu o zi în atenția polițiștilor, după ce a agresat două angajate ale unei agenții imobiliare. Astfel, tânăra a ajuns să aibă numele trecut în trei dosare penale și riscă inclusiv închisoarea pentru faptele sale din ultimele două luni.

Margherita de la Clejani, trei dosare penale în urma scandalurilor

Vedeta pare să nu se poată abține să nu intre în necazuri. Fiica artiștilor din Clejani a fost ieri protagonista unui nou scandal. Potrivit informațiilor din anchetă, Margherita a mers la o agenție imobiliară pentru a pune la vânzare apartamentul pe care l-a achiziționa acum mai puțin de un an. În urma unui schimb de replici între tânără și cele două angajate, a izbucnit un scandal monstru.

Se pare că fiica Clejanilor le-a împins pe angajate, le-a tras de păr și le-a scuipat. De asemenea, Margherita le-a și înjurat pe cele două. Pentru că una dintre femei s-a speriat, aceasta a apăsat butonul de panică. Astfel, la fața locului a ajuns în scurt timp o patrulă de poliție.

Cele două angajate au povestit polițiștilor cele întâmplate, menționând că Margherita nu părea să fie coerentă, fapt care le-a speriat teribil. În urma acestui scandal, fiica lui Ioniță din Clejani a fost chemată la poliție și i s-a deschis un nou dosar penal pentru loviri și amenințări.

În acest fel, Margherita a reușit să strângă trei dosare penale în mai puțin de două luni de zile. În luna iulie, ea provoca un accident de mașină, în urma căruia a fost testată antidrog. Testul a ieșit pozitiv la un cocktail de droguri, printre care și cocaină.

Fiica lui Ioniță și al Vioricăi din Clejani, trei dosare penale și închisoare cu executare
Fiica lui Ioniță și al Vioricăi din Clejani, trei dosare penale și închisoare cu executare

Fiica Clejanilor riscă o pedeapsă cu închisoarea

Tot atunci, Margheritei i s-a deschis dosar penal și pentru maltratarea animalelor. Acest lucru a fost posibil din pricina puiului de maimuță pe care Marga l-a plimbat în seara accidentului cu ea la INML și la secția de poliție. Imaginile obținute de cameramani o surprindeau pe artistă ținând animăluțul într-o poziție nepotrivită, biata maimuță fiind chinuită. Acest lucru nu a deranjat-o de fel pe tânără, care acum riscă o pedeapsă de până la doi ani de închisoare cu executare.

Și pentru că toate acestea nu sunt de ajuns, Margherita a mai comis o nelegiuire. Ea se afișează în ultima vreme drept angajat al Inspectoratului de Poliție, la Investigații Criminalistice. De asemenea, Marga poartă cu ea o insignă pe care a arătat-o în fața reporterilor Antenei 1, amenințându-i să nu se pună cu un om al legii. Totuși, potrivit Codului Penal, purtarea fără drept de decorații, uniforme, de semne distinctive ale unui organ de stat sau a unei legitimații, se pedespește cu închisoare de o lună la trei luni și cu amendă penală.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...