Editorial Dan Mlădinoiu

Câți am fost, câți am rămas

Dan Mlădinoiu 27.04.2022, 13:45
Câți am fost, câți am rămas

Actualul recensământ aflat în derulare ne va spune multe prin radiografia sa. Institutul Național de Statistică a vrut să-și numere bobocii anul trecut. Nu s-a putut din pricina covidizării la scară.

Anumiți parametri, printre care cei demografici, social-economici, etnici și confesionali vor întregi tabloul de familie al națiunii. După mijlocul lui iulie curent va începe inventarul. Până atunci, pot fi anticipate câteva trăsături de ordin numeric și personal ale celor numărați.

Bunăoară, așa cum lesne poate fi văzut, statul român își trece cu vederea ignoranței valorile, determinându-le în acest mod să purceadă la cale neromânească unde văd cu ochii.

Pe meridiane mai străine ca sanscrita veche. Trebuie că politicienii nu mai au nevoie de ingineri, cercetători, profesori, oameni de știință. Asta ne arată un prezent împiedicat de un start ratat.

Cine suntem și de ce

De altfel, o asemenea poziție a luat un fost șef de stat cazat la Cotroceni. Omul încerca să ne inducă ideea că ar trebui susținute meseriile de tâmplar și șef de sală, de altfel onorabile, în detrimental filosofilor, cei din urmă oricum găsindu-și cu greu locuri într-o societate în care predomină oameni nebotezați cu toată apa.

Recensamant 2022
Recensamant 2022

Evident, orice îndeletnicire cinstită își are rolul ei firesc și nu se cuvine a fi bagatelizată în favoarea celor cu amor de pagini. Însă, a-i trimite pe cei din urmă dintr-un condei aproape răstit, după o „îndelungată” chibzuință muncitorească, de cinci minute, la margine de societate în genunchi pe coji de nucă este de neiertat. Un soi de „proletari din toate județele, uniți-vă!”

Această perdantă atitudine e probată de salariile batjocoritoare, de perspectivele de dreaptă afirmare cu sens spre zero, de investițiile făcute într-o doară, de ochii lumii europene.

Cu rărite excepții, și acelea întâlnite numai în orașele mari, intelectualul român a devenit ciuca obrăzniciei disprețuitoare a celor cu școala vieții.

Le râd în obraz batjocoritor, superior a ieftină bășcălie, șterpelitorii de carieră, scribii cu doctorate însușite prin efracție, canaliile politice, lichelele ventuzate la punga comunitară cu arginți, momâile inerte cu pretenții de înalți dregători la curtea banului public, deținătorii de interminabile CV-uri îndopate cu diplome particulere, cârtițele de galerii sinuoase în educație.

Lor li se adaugă manelofilii afoni la lege, șmenarii de optimă circumstanță, coruptoșmecherii de carieră, șpagomaeștrii inveterați, agățații politic, damele cu mercurial de folosință, ciocoii turiști în țara baronilor, hamalii de servietă, flecarii cu ștaif și vorbe seci de conținut.

În plus, conțopiștii cu mânecuțe, beizadelele, odraslele habarniste, mangafalele, odoarele de neam, haimanalele, încremeniții în proiect și trântorii de record național, strecurangii avizi de popas la umbră,cu traiectorie de șarpe spre macre salarii bugetare.

Într-un asemenea ritm scaraoțchian, încet și agonizant, poate fi imaginată o Românie stilizată sub forma unei naturi moarte, un desen topografic reprezentând o moluscă pe care tronează o netedă masă cerebrală.

Nu poate fi dat uitării cazul unei tinere românce absolvente a Universității numărul unu mondial, Harvard. Școală în care și-au luat diplomele, printre alții, opt președinți americani, începând cu John Adams și terminând cu soții Obama, diferiți laureați ai Premiului Nobel, secretari generali ai ONU, Bill Gates, Mark Zuckerberg etc.

Ei bine, acea merituoasă absolventă a revenit în România natală pentru a transpune în practică ceea ce a aprofundat acolo, în Cambridge, Massachusetts. Știți de ce neghiobie au fost în stare autoritățile române pe care le-a contactat? Nu i-au recunoscut diploma, nu i-au echivalat-o întru angajare.

Îi apăsa pur și simplu greutatea și prestigiul patalamalei obținute cu muncă asiduă. Probabil că are mai multă însemnătate o hârtie ori un doctorat obținute în Republica Moldova, într-un orășel de pe acolo uitat de lume. De care s-a folosit cu spălăcit succes un neica nimeni din politica dâmbovițeană. Unul căruia i se potrivea fest meseria de strungar autogen ori scafandru de canalizare.

Nici vorbă a minimaliza învățamântul din Basarabia, însă comparația nu-și găsește vreo noimă. Lovită de rigidul zid ridicat cu sârg de către căpiatul român, fără drept de apel, fata s-a îmbarcat în primul avion și dusă a fost. Fiindcă veni vorba de Harvard University.

Pe emblema sa sunt dispuse trei cărți deschise și latinescul „VERITAS”. În țara noastră, așa cum arată statuia fostului mare lider liberal, I.C. Brătianu, adevărul și dreptatea sunt de mult înecate în Dunăre.

Așadar, o absurditate mai reală ca aceasta este greu de întâlnit. O imagine elocventă a dezintelectualizării României. Înghețată, vlăguită de nevrere, seacă.

Pentru simplul motiv că aici omul de serie, măscăriciul de două parale joacă și câștigă. Mizează pe zero și îi iese. Atunci când un clovn intră într-un palat, nu devine rege, ci clădirea se transformă în circ. „Câtă luciditate, atâta dramă”, scria Camil Petrescu. Nimic mai adevărat. Mai mereu și din nefericire.

Urmăriți Impact.ro și pe