În cele peste trei săptămâni petrecute în jungla din Republica Dominicană, Cătălin Zmărăndescu și-a luat la țintă mai toți colegii din echipa „Faimoșilor”. Astfel, după ce a intrat în conflict cu Roxana Ciuhulescu, Otilia Bilionera și Radu Itu, acum a venit rândul lui Emil Rengle să intre în raza „loviturilor” fostului bodyguard al lui Gigi Becali. Zmărăndescu s-a certat serios cu celebrul coregraf, iar după acuze venite din ambele părți, fostul luptător MMA i-a adresat câteva replici cu tentă sexuală.
Cearta dintre cei doi „faimoși” a avut loc la finalul probei în care echipa acestora a câștigat. Rengle i-a reproșat lui Zmărăndescu faptul că nu joacă fairplay. Deranjat de vorbele coregrafului în contextul în care ajutase echipa în probele anterioare, fostul luptător de arte marțiale mixte s-a dezlănțuit:
Câte puncte ai făcut stând și luptând cu cracii în sus, ca o femeie? Câte? Să aud! A, nu ai făcut. Păi, aici trebuie să tragem toți, nu doar unii. Nu ne putem culca pe o ureche că luptă și câștigă unul”, a tunat Zmărăndescu.
Vorbele lui Zmărăndescu l-au rănit pe coregraf, care recent a recunoscut faptul că este bisexual (termen folosit pentru a descrie o persoană care este atrasă de ambele sexe). Lui Rengle i-au dat lacrimile, însă a reușit să se stăpânânească, după care spus către moderatorul emisiunii:
Îmi e rușine că fac parte din această echipă, în care există oameni care încurajează astfel de comportamente, inclusiv printre feministele din grup. Ar trebui să înveți să ai respect” – Emil Rengle.
Cătălin Zmărăndescu a replicat din nou:
Respect? Nu te mai respect deloc de acum încolo. Ești un om cu două fețe! Când a plecat Roxana, ai venit la mine și m-ai pupat, mi-ai zis că mă vorbea pe la spate! Când o să fii tu fairplay, o să fiu eu înger”.
Rengle nu s-a lăsat mai prejos și i-a răspuns coechipierului său: „Nu cred că eu am venit să te pup pe tine, ci tu ai venit să mă pupi pe mine”.
A fost momentul în care Zmărăndescu nu a mai suportat și l-a făcut „K.O.” cu o replică acidă: „Nu am cum să te pup eu pe tine, mie îmi plac femeile”.
Seara trecută din echipa „Faimoșilor” a fost eliminat Robert Niță, care era accidentat de o bună bucată de vreme. Cei opt „faimoși” care au mai rămas sunt: Cătălin Zmărăndescu, CRBL, Elena Chiriac, Emil Rengle, Laura Giurcanu, Otilia, Radu Itu, și TJ Miles.