Cătălin Moroșanu a luat o decizie neaşteptată după Survivor România 2021. Ce face cu banii luaţi de la Kanal D

Ioana Bucur, Anca Lupescu 23.04.2021, 20:12
Cătălin Moroșanu a luat o decizie neaşteptată după Survivor România 2021. Ce face cu banii luaţi de la Kanal D

Era văzut ca unul dintre favoriții pentru marea finală a competiției din Republica Dominicană, așa că eliminarea sa a fost un șoc pentru mulți dintre susținătorii lui. Cătălin Moroșanu a luat o decizie neașteptată după Survivor România 2021. Ce are de gând să facă cu banii luaţi de la Kanal D.

Cătălin Moroșanu a luat o decizie neaşteptată după Survivor România 2021

După trei luni petrecute în Republica Dominicană, unde a fost stâlpul ce a ținut în picioare, nu doar o dată, echipa Faimoșilor, Cătălin Moroșanu s-a întors acasă, fără trofeul pe care mulți credeau că îl merita din plin. Însă sportivul nu regretă nimic din experiența trăită. Mai mult, are planuri mari pentru viitor. Cătălin Moroșanu a luat o decizie neaşteptată după Survivor România 2021. Fostul concurent a dezvăluit ce are de gând să facă cu banii luaţi de la Kanal D pentru perioada petrecută în cadrul emisiunii.

„Visez de câţiva ani, trei sau patru, să pun în practică o şcoală de arte marţiale după modelul clasic, pus în practică cu mare succes de Gică Hagi, în lumea fotbalului, sau de Titi Aur, în lumea sporturilor cu motor. M-a impresionat ceea ce au făcut un Hagi sau un Titi Aur şi-mi propun să le calc pe urme. Nu-mi va fi deloc uşor, sunt conştient. Dar sunt decis să fac acest lucru şi să încep noua mea întreprindere în cursul acestui an”, a declarat Cătălin Moroşanu, în exclusivitate pentru playtech.ro.

Cătălin Moroșanu a părăsit Survivor România
Cătălin Moroșanu a părăsit Survivor România

„Voi înființa Templul de arte marţiale Cătălin Moroşanu”

Drumul pe care vrea să-l urmeze Moroșanu nu va fi deloc ușor. Fostul concurent de la Survivor România 2021 și-a făcut deja primele calcule și a înțeles că investiția inițială va fi una uriașă, de cel puțin jumătate de milion de euro. Școala de K1 pe care urmează să o deschidă și-a primit deja numele: „Templul de arte marţiale Cătălin Moroşanu”.

„Şcoala va fi deschisă sigur la Bucureşti. Şi, după primele calcule, care sper să fi fost cât mai exacte, mă va costa cel puţin 500.000 de euro, într-o primă fază. Nu voi face acest lucru la Iaşi. Cnsider că i-aş face o concurenţă neloială maestrului meu, Mihai Constantin. Este mentorul meu, cel care a văzut în mine un campion atunci când nimeni altcineva, nici măcar eu însumi, nu era la fel de optimist. În plus, va trebui să găsesc o clădire impozantă. Un spaţiu de circa 500 de metri pătraţi, unde să pot organiza aşa cum visez şcoala de arte marţiale”, a adăugat Cătălin Moroșanu, pentru aceeași sursă.

„Fără sport, orice națiune e mai săracă”, susține el. Tocmai de aceea, planul lui este să ajute la formarea unei noi generații de sportivi, să găsească viitori campioni:

„Mă gândesc să încep cu două grupe de vârste, dedicate exclusiv copiilor. Este vorba despre categoria 5 – 9 ani, respectiv 10 – 14 ani. Cu ei vreau să încep. E nevoie ca cei mai tineri dintre noi să capete iar dragoste, ochi pentru sport. Fără sport, orice naţiune e mult mai săracă. Or, ceea ce-mi propun e să investim în cei mai tineri, să-i găsim pe viitori campioni. Să-i cultivăm, să-i cizelăm sau aşa cum îmi spune mie să spun, să-i sculptez!”, adaugă acelaşi Cătălin Moroşanu, după eliminarea de la Survivor România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...