Cătălin Botezatu şi Mădălina Manole, relaţia de care puţini au avut habar. Designerul a povestit tot: „Este vorba despre o poveste de dragoste”

Ana Chivu 21.01.2021, 14:11

Ce relație a existat între Cătălin Botezatu și Mădălina Manole? Detalii pe care puțini le știu despre legătura dintre vedete. Celebrul jurat de la emisiunea „Bravo, ai Stil” a povestit tot. Declarațiile designer-ului.

Ce legătură a existat între Cătălin Botezatu și Mădălina Manole?

Puțini iau abia acum la cunoștință legătura care a existat în urmă cu mulți ani între Cătălin Botezatu și Mădălina Manole. Deși mulți ar putea să se gândească la faptul că în lista lungă de cuceriri ar fi intrat și Mădălina Manole, NU este vorba despre o relație amoroasă pe care să o fi avut-o cei doi.

Aceștia au fost foarte buni prieteni și au reușit să aibă o relație de amiciție specială până în clipa morții artistei. Erau vedete importante și la acea vreme, așa că au decis să se folosească de imaginea și celebritatea fiecăruia și au filmat un clip muzical împreună. Scenele intime i-au minunat pe fanii lor de atunci, urmând un lanț imens de speculații cum că atingerile senzuale și privirile aparte trec dincolo de micile ecrane. Celebrul designer a vorbit despre clipul de atunci și despre cum au decurs filmările, clarificând totul odată pentru totdeauna.

”Cadrele în care eu și Mădălina ne iubim, conform scenariului, s-au filmat în dormitorul meu din vila din Primăverii, eram amândoi dezbrăcați, ne sărutam. Este vorba despre o poveste de dragoste, în care ea încearcă să mă dea uitării, din suferință. La sfârșit, îmi lasă amintire o eșarfă verde. Mi se face pielea de găină când revăd clipul, noi rămăsesem prieteni până în ultima ei clipă a vieții”, a mărturisit juratul de la „Bravo, ai Stil”, pentru pleytech.ro.

 Detalii din partea designer-ului

Videoclipul pe care mulți l-au privit îndelung este al piesei „Nici nu mai cred că te-am iubit”, realizat în anul 1996, fiind una din puținele dăți când Mădălina a renunțat la imaginea ingenuă și lineară cu care i-a obișnuit pe cei care încă o iubesc.

”Mădălina mă iubea în acel videoclip, dar voia să se desprindă de mine, la sfârșit, când coboară pe treptele vilei mele, îmi lasă amintire o eșarfă verde, iar eu îi mângăi părul superb. Versurile sunt emoționante. Alte cadre au fost filmate la Castelul Peleș, din Sinaia, dar și în fostul meu restaurant.Cadrele în care eu și Mădălina ne iubim au fost filmate în vila mea din Primăverii, în patul meu, în dormitorul meu, eram amândoi dezbrăcați, ne sărutam. Totul a fost doar un moment de romantism, între doi oameni care se iubesc”
Cătălin Botezatu (Sursa: playtech.ro)

Urmăriți Impact.ro și pe