Cât vor costa pepenii românești în piețe. Fermierii și-au făcut deja planul

Olteanu Mariana 30.05.2023, 17:02
Cât vor costa pepenii românești în piețe. Fermierii și-au făcut deja planul

În sezonul cald, unele dintre cele mai consumate fructe sunt pepenii. Însă, foarte mulți români se întreabă care va fi prețul acestora. Deja, aceștia au început să-și facă apariția timid pe tarabe. Cel mai probabil, cei care au apărut pe tarabe sunt din import. Cei care doresc să mânânce pepeni românești, vor fi nevoiți să mai aștepte și asta pentru că, ploile torențiale și grindina au distrus recolta. 

Pe tarabe au început deja să apară pepenii din import. Însă, nu mai durează mult și vor apărea și cei românești. Anul acesta, vremea nu i-a ajutat pe fermieri ci din contră. Din cauza ploilor și vijeliilor, recolta de pepeni românești este în urmă cu două săptămâni.

Însă, nu numai vremea le dă bătăi de cap agricultorilor ci și marfa din import, care este din în ce mai prezentă pe tarabe. Totodată, există șanse ca pepenii românești să nu mai fie așa de căutați, având în vedere faptul că foarte mulți și-au satisfăcut deja pofta cu cei din import.  Românii care vor să consume pepeni autentici vor mai avea de așteptat încă o lună. Cel mai probabil, românii vor scoate din buzunar 3-4 lei pe kg. Fermierii explică acest cost și susțin că doar așa își pot scoate cheltuiala.

Cum alegi pepenele roșu perfect?

După ce pepenii vor apărea, românii vor fi suspuși unei alte provocări, anume alegerea celui mai delicios pepene de pe tarabă. Românii pot ține cont de mai multe sfaturi. Primul lucru la care ne uităm atunci când cumpărăm un pepene este culoarea. Este indicat ca petele de pe pepene să aibă o culoarea galbenă – portocalie. Decolorarea ar trebui să aibă o nuanță de galben sau portocaliu, dar niciodată albă pentru ca pepenele să fie perfect pentru mâncat.

Pepenele care are defecte lemnoase nu este atât de bine privit de către oameni. Însă, puțini știu că acele semne sunt făcute de către albine, iar asta înseamnă că pepenele este unul dulce. Totodată, cei care vor un pepene zemos pot opta pentru cumpărarea unui pepene alungit, iar cei care vor un pepene dulce, pot opta pentru cumpărarea unui pepene rotund.

Un alt semn de care ar trebui să ținem cont este codița. Dacă aceasta este uscată, înseamnă că pepenele este copt și gata de mâncat.  În schimb, dacă are codița verde, înseamnă că acesta a fost cules prea devreme. Și greutatea ar trebui luată în seamă de cei care-și doresc să cumpere un pepene gustos. Există șanse ca pepenii care sunt mai grei să fie mai zemoși.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe