Cât va mai dura războiul Rusia-Ucraina. Prognoza îngrijorătoare făcută de secretarul general al ONU

Stan Filon 28.04.2022, 11:41
Cât va mai dura războiul Rusia-Ucraina. Prognoza îngrijorătoare făcută de secretarul general al ONU

Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, vine cu o declarație care neliniștește pe toată lumea, dar mai ales pe ucraineni. Acesta a spus când se va termina războiul din Ucraina și nu sunt vești deloc bune. Înaltul demnitar a făcut recent o călătorie chiar la Moscova, unde a discutat cu președintele Vladimir Putin și cu ministrul de Externe, Seghei Lavrov, despre conflictul militar.

Iată cât va mai dura războiul Rusia-Ucraina

Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, se pare că a aflat chiar de la Vladimir Putin exact când se va termina războiul din Ucraina. Acesta a primit un răspuns foarte clar din partea liderului de la Kremlin, în timpul vizitei sale la Moscova. Putin a fost de neînduplecat.

„Războiul din Ucraina va continua până când Rusia va decide să-i pună capăt. Războiul nu se va încheia în urma unor întâlniri. Războiul se va încheia atunci când Federația Rusă va decide să-i pună capăt și atunci când va exista – după o încetare a focului – o posibilitate de acord politic serios. Putem să ne întâlnim oricât de mult, dar nu asta va pune capăt războiului”, a spus Guterres, miercuri, la emisiunea lui Anderson Cooper de la CNN, convins de faptul că nu se poate negocia cu Vladimir Putin.

Iata cat va mai dura razboiul Rusia-Ucraina
Iata cat spune secretarul General al ONU, Antonio Guterres, (foto dreapta) ca va mai dura razboiul Rusia-Ucraina

Ce se întâmplă cu investigațiile asupra crimelor de război de la Bucha

Secretarul General al ONU a călătorit marți la Moscova tocmai pentru a discuta cu Vladimir Putin „propuneri de asistență umanitară și de evacuare a civililor” din zonele de conflict, mai exact din orașul asediat Mariupol. Liderul de la Kremlin a fost de acord „în principiu” să permită ONU și Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie să ajute la evacuarea celor baricadați în uzina Azovstal, ultimul bastion al apărării ucrainene din oraș, notează CNN.

Secretarul General al ONU a fost întrebat și de investigațiile asupra crimelor de război comise de forțele ruse în orașul Bucha, iar acesta a spus că este nevoie de o „anchetă independentă”. Rusia a negat vehement orice implicare în crimele în masă comise împotriva civililor din Ucraina și a acuzat, la rândul său, fără a furniza dovezi, că imaginile cu cadavre zăcând pe străzile din Bucha ar fi „false”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...