Cât timp sunt bune ouăle fierte. Mulţi români fac greşeala asta după Paște

Ioana Bucur 24.04.2022, 13:53
Cât timp sunt bune ouăle fierte. Mulţi români fac greşeala asta după Paște

An de an, gospodinele din întreaga țară își dedică Joia Mare sau Sâmbăta Mare vopsirii ouălor ce urmează să fie puse pe masa de Paște. Câteva zile mai târziu, mulți ajung să descopere că au preparat mult mai multe decât au putut consuma. Păstrate până când sunt ciocnite ultimele, pot provoca o serie de probleme de sănătate, dacă nu ținem cont de câteva reguli importante. Află cât timp sunt bune ouăle fierte.

Cum trebuie să păstrăm ouăle fierte

Când vine momentul să începem „operațiunea” vospirea ouălor, se recomandă să le lăsăm cât mai mult pe foc, crezând că ouăle fierte tari au o perioadă de valabilitate ai mare. Puțini știu însă că acestea rezistă, de fapt, mai puțin decât cele proaspete.

Asta se întâmplă din pricina faptului că în timpul fierberii se îndepărtează stratul protector ce acoperă coaja, lăsându-le mai susceptibile la aer și la microorganismele dăunătoare. În aceste condiții, este obligatoriu să fie păstrate în frigider.

Doar prin refrigerare putem încetini procesul de multiplicare a bacteriilor potențial periculoase pentru sănătatea organismului uman. Ouăle fierte nu trebuie ținute la temperatura camerei pentru mult timp. Se recomandă să fie puse la rece în cel mult două ore de la gătire.

De asemenea, cel mai bine este ca depozitarea lor să se facă în cutie de carton sau într-un recipient închis etanș. Se păstrează pe un raft interior mai degrabă decât în ​​ușă, deoarece deschiderea și închiderea frecventă a frigiderului poate determina fluctuațiile temperaturilor din acest loc.

Cât timp sunt bune ouăle fierte. Mulţi români fac greşeala asta după Paste

Cât timp sunt bune

Cele curățate ar trebui consumate imediat sau să fie depozitate într-un recipient ermetic împreună cu un prosop de hârtie umed pentru a preveni uscarea lor.

Recomandările sunt valabile și pentru ouăle vopsite special pentru masa de Paște. Dacă sunt depozitate corespunzător, pot fi păstrate în siguranță la frigider timp de aproximativ o săptămână, dar nu mai mult.

În preajma Paștelui, specialiștii au tras un semnal de alarmă pentru populație. Când vine momentul să alegem vopseaua de ouă, trebuie să ne uităm cu atenție pe ingrediente. Cu cât sunt mai multe E-uri trecute pe ambalaj, cu atât produsul este mai toxic. În general, ar fi bine să le alegem pe cele cu cât mai puține toxine, deoarece acestea pot pătrunde prin coajă până la albușul oului.

Cele mai frecvente simptome provocate de toxinele din vopseaua de ouă includ tulburări gastro intestinale, tulburări digestive, mai ales în cazul copiilor, unde riscul de toxicitate este mai mare și vulnerabilitatea este mai mare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...