Cât poate crește salariul minim prin PNRR. Promisiunea e să ajungem la 3.000 de lei peste cinci ani

Ioana Bucur 02.06.2021, 19:07
Cât poate crește salariul minim prin PNRR. Promisiunea e să ajungem la 3.000 de lei peste cinci ani

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat, miercuri, de premierul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Oficialii au anunțat cum vor fi folosiți banii primiți, dar și cât poate crește salariul minim prin PNRR.

Cât poate crește salariul minim prin PNRR

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost publicat și prezentat, miercuri. PNRR propune o reformă a modului în care este stabilită valoarea salariului minim pe economie, ce ar urma să fie pusă în aplicare din anul 2023. Această nouă formulă de calcul se bazează pe bunele practici de la nivel european, raportându-se la indicatori precum salariul mediu și median din economie și rata inflației.

„O nouă formulă de calcul a salariului minim. În cadrul componentei 14, ca răspuns la recomandarea 3 din 2019 este prevăzută o inițiativă de reformă a modului de stabilire a salariului minim în plată la nivelul economiei, începând cu anul 2023. Aceasta se va concretiza printr-o formulă de stabilire obiectivă a nivelului salariului minim în linie cu viitoarea Directivă/Regulament/Recomandare comunitară pentru stabilirea salariului minim la nivelul Statelor Membre.

Partenerii sociali vor avea un rol pregnant, în procesul tripartit de consultare pentru actualizarea periodică a salariului minim. Această formulă de calcul va fi bazată pe bunele practici de la nivel european, raportandu-se la indicatori precum salariul mediu și median din economie și rata inflației.” se arată în PNRR, ce poate fi consultat aici.

Cât poate crește salariul minim prin PNRR
PNRR

Promisiunea e să ajungem la 3.000 de lei peste cinci ani

Cât poate crește salariul minim prin PNRR? Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că, în următorii cinci ani, salariul minim va ajunge la 3.000 de lei.

„Asta este prezumția de la care plecăm, că în 5 ani se va ajunge acolo (la 3.000 de lei – n.r.), astfel încât să nu mai avem discrepanță între construcții și restul lumii. Acesta este scenariul pe care lucrăm.

Nu uitați că avem cea mai mare creștere economică din UE și pe scenariile FMI și ale Comisiei vom continua să le avem și vorbim de 2026. Vom avea o formulă fixă de creștere a salariului minim”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Ghinea a subliniat că salariul minim nu va mai crește „ad hoc”, ci va fi legat de creșterea economică, în baza unei formule fixe.

„Salariul minim – şi asta este altă reformă – nu va mai fi crescut pe bază ad hoc, va fi legat de creşterea economică. Deci vom avea o formulă fixă de creştere a salariulului minim, de altfel e şi în linie cu dezbaterea la nivel european pe subiectul ăsta. Se pare că e o chestiune de bun simţ pe care o facem, în condiţiile în care suntem o ţară în procedura de deficit excesiv şi ne-am angajat ca până în 2024 să revenim la 3%”, susţine el.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...