EXCLUSIV

Cât costă intrarea în ștrandurile Capitalei. Față de anul trecut, prețul biletelor a crescut EXCLUSIV

Alexandru Catalan 21.07.2022, 23:55
Cât costă intrarea în ștrandurile Capitalei. Față de anul trecut, prețul biletelor a crescut EXCLUSIV

Nu doar Litoralul are probleme cu prezența românilor în această perioadă din an, cea de vârf a întregului sezon estival, ci și parcurile acvatice din Capitală. Numărul bucureștenilor care nu au reușit încă să ajungă la mare sau care au preferat să-și amâne concediile până în august, alegând până atunci să se bronzeze la ștrand, sub soarele arzător al Capitalei, a scăzut considerabil în această vară. IMPACT.RO a încercat să afle care ar fi motivele pentru acest pas înapoi, dar nu a reușit să vorbească cu niciun reprezentant oficial al Magic Place sau Divertiland, unele dintre cele mai mari ștranduri ale orașului, în ciuda repetatelor noastre încercări.

Cât este tariful la ștrandurile din Capitală, în 2022

„În ultimii doi ani, cei cu pandemia, am văzut destule schimbări. Însă oamenii au continuat să vină. Anul acesta s-a produs însă o nouă schimbare. Care nu mai legată de pandemie. E evident că numărul celor care veneau pe ștrand să se distreze e mai mic. Nu știu să vă spun de ce sau cu cât, fiindcă nouă, angajaților, nu ne spune nimeni nimic. Însă e clar că vara asta s-a întâmplat ceva!”, a declarat pentru IMPACT.RO, sub acoperirea anonimatului, unul dintre angajații parcului acvatic Magic Place din zona Crângași.

Una dintre explicații pentru scăderea atractivității ștrandurilor ar putea fi majorarea costului biletelor. În unele locuri diferențele nu sunt mari, dar ele devin serioase, dacă strângi mai multe zile pe ștrand. Astfel, anul trecut la Magic Place un adult plătea de luni până vineri 40 de lei pentru o zi pe ștrand, iar în zilele de weekend și de sărbători legale, 60 de lei.

Căldura ultimelor zile pare să fi convins un număr redus de bucureșteni să revină pe ștrandurile Capitalei
Căldura ultimelor zile pare să fi convins un număr redus de bucureșteni să revină pe ștrandurile Capitalei

Cât costă intrarea la Divertiland

Anul acesta, același adult interesat de soare și baie va scoate din portofel 45 de lei, de luni până vineri, și 65 de lei, în zilele de final ale săptămânii. Elevii și studenții au și ei parte de tarife crescute. Dacă anul trecut aceștia plăteau 35 de lei în zilele de peste săptămână și 45 de lei în weekend, în 2022, le sunt ceruți 40 de lei, de luni până vineri, respectiv 50 de lei, în weekend.

La Divertiland însă, majorarea se simte parcă și mai bine. În 2021, un adult plătea pentru acces, de luni până vineri, 65 de lei. Iar în weekend, 85 de lei. După un an, valorile cerute se ridică la 75 de lei, de luni până vineri, și 99 de lei pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Cel mai mare parc acvatic de distracție și aventură, cum se autointitulează, nu face rabat nici pentru elevi și studenți, la acest capitol. În 2021, copiii între 4 și 11 ani, intrau de luni până vineri, contra a 40 de lei, zilnic, iar în weekend, pentru 55 de lei, în timp ce elevii între 12 și 17 ani, achitau un bilet de 50 de lei, de luni până vineri, respectiv 55 de lei sâmbătă, duminica sau în zilele de sărbătoare legală.

Un an mai târziu, copiii între 4 și 11 ani au de achitat 45 de lei, de luni până vineri, și 60 de lei, în weekend, în timp ce elevii între 12 și 17 ani au de achitat 55 de lei, de luni până vineri, și 75 de lei în weekend-uri. De remarcat că la Magic Place, după ora 16.00, valoarea biletului scade la 35 de lei, și pentru adulți, și pentru elevi, dar acest avantaj e valabil doar în zilele de luni până vineri.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe